Tableta de vineri
Mereu în societate a bântuit părerea că dacă, din varii motive, prima persoană din sat, din școală, din gospodăria agricolă, de la biserică, din stat, din guvern, din legislativ și de unde mai doriți, nu se află la serviciu atunci putem considera că toate s-au dus de-a berbeleacul și pe frunțile noastre scrie haos și colaps, cu toate consecințele de rigoare. Adică, despre faptul că fiecare dintre aceste prime persoane au adjuncți, și nu doar unul, au specialiști bine plătiți și bine înșurubați în fotolii, în diferite ramuri, uităm cu desăvârșire și procedăm ca atare. Adică, instituția văduvită de prima persoană ne amintește, iertată să-mi fie comparația, de un sat fără de câini, ceea ce cu întotdeauna rezonează cu realitățile din teren. Pe unde mai pui că, în cazul nostru se poate de spus ca în cântecul rusesc de rea pomină – „отряд не заметил потери бойца” („detașamentul nici nu a sesizat că a pierdut un luptător”)
Or, nimic mai fals nu poate fi decât această percepție, fiindcă cu plecarea unui om nu se termină lumea, nu dispare soarele și nu se instalează noaptea veșnică, ceea ce înțelepciunea populară explică cât se poate de simplu și de clar – nu există persoane de neînlocuit. Și demisia premierului Alexandru Munteanu, de altfel, un antreprenor de succes, probabil, și un om săritor la nevoie dar, să recunoaștem, fără capacități organizatorice care să corespundă funcției ocupate. Ba mai mult, ca să fiu rău până la capăt, o spun cu mâna pe inimă – plecarea din funcție a directorului Gimnaziului din Chiștelnița sau a primarului de la Puțuntei ar însemna pentru comunitate o pierdere incomparabil mai mare decât demisia premierului Munteanu. Nu pentru că funcția de premier nu mai face nici cât o ceapă degerată, dar pe motiv că la gimnaziul cutare ar putea curge acoperișul și consecințele nu s-ar lăsa așteptate, iar în primăria cutare ar fi ieșită din funcțiune conducta de aprovizionare cu apă, ceea ce ar înseamnă o adevărată catastrofă pentru comunitate. Și dacă nu s-a întâmplat nimic catastrofal în România, după dărâmarea guvernului Bolojan, nu avem motive să ne facem griji că la Chișinău se va întâmpla ceva ieșit din comun. Cu o singură precizare: dacă la București Ilie Bolojan, singurul politician, vorba lui Cristian Tudor Popescu, de 30 de ani încoace care încearcă în modul cel mai serios să taie hoția încuibată în statul român rămâne la butoane, până când v-a fi instalat un nou guvern, Munteanu al nostru a plecat cu totul, iar gurile rele afirmă că deja fostul premier este supărat tare pe cineva din conducerea republicii. Și dacă fiind în duși buni nu a prea rupt gura târgului face oare să-i mai dăm o șansă când are deja prefixul „ex”? Bineînțeles că nu și numirea vicepremierul pentru Economie și Digitalizare, Eugen Osmochescu, în funcția de prim-ministru interimar a fost la locul ei și nu înseamnă că procesele de aderare la Uniunea Europeană, de exemplu, au fost puse pe STOP…
Și precum orice funcție nu poate rămâne vacantă, darămite cea de premier, bineînțeles că societatea a început să fiarbă, răspunzând afirmativ unei alte înțelepciuni din popor care zice că „..schimbarea domnilor este bucuria nebunilor”. Primii care au sărit ca arși, fără să aștepte consultările legitime cu șefa statului, Maia Sandu, au fost reprezentanții opoziției, parlamentare și extraparlamentare, care unanim au solicitat/cerut că funcția de premier să fie preluată de spicherul Igor Grosu, care este și președintele formațiunii politice care are cea mai mare fracțiune în legislativ. Cică, conform cutumei în lumea civilizată se procedează tocmai astfel. Acest îndemn, care seamănă mai mult a mișto a fost făcut cu o grimasă serioasă, demnă de ceea ce se numește „bărbați de stat”, chiar dacă să fii căzut de pe lună ai înțelege că nu importantă este cutuma, dar ratingul jos al lui Igor Grosu în societate. Adică, poporul a ales, poporul să tragă și ponoasele. Răspunsul spicherului nu-l cunosc (cel puțin, nu a apărut în presă, până la scrierea acestei Tablete), dar într-o intervenție televizată acesta afirma că „…viitorul premier trebuie să fie o persoană curajoasă, capabilă să-și asume reformele dificile pe care Republica Moldova trebuie să le implementeze în 2026”.
În această ordine de idei este logic să ne punem întrebarea: are sau nu are Republica Moldova astfel de persoane curajoase? Fără îndoială, răspunsul nu poate fi altul decât afirmativ și numărul lor este mult mai marte decât cineva și-ar imagina, iar înaintarea candidaturilor nu s-a lăsat așteptată – Dan Perciun, Ion Sturza, Marcel Spatari, Vasile Tofan, Ilie Bolojan, Eugen Tomac, Nicu Popescu, Traian Băsescu… Puteam să nu-mi pun și eu ai mei trei bănuți, când toată lumea se dă cu părerea? Bineînțeles că nu, dar până a trece la nominalizări doresc să explic un lucru: „selectarea” celor trei potențiali premieri am făcut-o nu pe criterii ideologice, nu din punct de vedere al apartenenței politice și nici măcar pentru a respecta principiul de gender. Miza cea mare am pus-o, în afară de calitățile profesionale, pe trecutul și prezentul politic și, obligatoriu, pe capacitatea candidatului de a candida la funcția de președinte al Republicii Moldova, dat fiind faptul că Maia Sandu mi mai poate să candideze pentru al treilea mandat. Așadar, iată cei trei candidați cu care m-am „înscris” în această cursă neoficială.
Unu – VASILE TOFAN. În opinia mea, această persoană întruchipează perfect chipul politicianului cu veleități de antreprenor, a patriotului care nu se bate cu pumnul în piept, care un urcă în copaci pentru a ieși în evidență, care nu iubește deopotrivă hoții, incompetenții și oportuniștii și care vede viitorul Republicii Moldova în marea familie a Uniunii Europene. Nu este membru de partid 22 de ani a muncit peste hotare, în Europa, și consideră că „…Este necesar să aducem în Republica Moldova investitori care să genereze exporturi competitive și noi locuri de muncă, așa cum au reușit Irlanda, Slovacia sau Estonia, țări mici, la fel ca și RM, dar care trăiesc astăzi în prosperitate pentru că au știut să facă alegerea corectă”. Este un admirator al cursului început de Maia Sandu – „doamna președintă ne-a dat speranța că putem construi Europa aici, acasă. Trebuie să recunoaștem că ne vom merita pe deplin destinul doar dacă vom ști să apărăm și să ducem până la capăt această șansă istorică, să ne rupem din mocirla sovietică, din mrejele corupției, din îmbrățișarea ucigătoare a Moscovei”.
Doi – ANCA DRAGU. Actuala Guvernatoarea a Băncii Naționale a Moldovei a fost nominalizată și pentru funcția de prim-ministru al României și ar fi o onoare pentru noi, basarabenii, ca doamna Dragu să vină în fruntea cabinetului. Este o notorietate în domeniu, este a doua femeie ministru al finanțelor din istoria României, deținând acest portofoliu din noiembrie 2015 până la începutul lunii ianuarie 2017. A fost primul ministru al finanțelor care a dezvoltat o platformă publică dedicată cheltuielilor bugetului general, un instrument care a contribuit semnificativ la creșterea transparenței finanțelor publice. a fost analist economic în cadrul Direcției Generale pentru Afaceri Economice și Financiare a Comisiei Europene, după o experiență de 12 ani în cadrul biroului Fondului Monetar Internațional din București. Recent, în cadrul Galei „Movers & Shakers” 2026 Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei a menționat că „…credibilitatea nu se declară, ea se demonstrează prin deciziile luate”. Nu de un astfel de premier ar avea nevoie Republica Moldova?
Trei – DAN PERCIUN. Chiar dacă a refuzat, neoficial, funcția de premier, viața cunoaște și exemple când oamenii și-au schimbat părerea, cu atât mai mult că a recunoscut tranșant ca această chestiune urmează să fie discutată în partid și în fracțiune. Perciun consideră că viitorul premier al Republicii Moldova trebuie să fie o persoană care să răspundă așteptărilor societății, să poată construi o relație bună cu partidul de guvernare și să se integreze organic în valorile și politicile promovate de acesta, că viitorul prim-ministru trebuie „să vrea să facă ordine în finanțele publice” și să-și asume plenar reforma teritorial-administrativă, politica bugetar-fiscală și reorganizarea întreprinderilor de stat – „pentru că este nevoie de ordine și curățenie pe acest segment”. Or, toate aceste deziderate îi sunt proprii actualului ministru al Educației și Cercetării. Cu toate acestea, șansele ca Dan Perciun să ocupe locul celui care, conform zvonurilor, a plecat fiindcă ar fi existat anumite divergențe între ei, legate de politica bugetar-fiscală, sunt nu prea mari, deși din punct de vedere al cutumei exploatate de opoziție ar fi o persoană foarte potrivită și un viitor președinte care să ne reprezinte cu onoare și demnitate.
Aceste trei candidaturi sunt, repet, plodul fanteziei mele, care n-ar fi rău să se transforme într-o realitate. Sunt convins că fiecare dintre Dumneavoastră are „troica” sa, iar în altfel de cazuri să ne dea Domnul minte ca să facem alegerea corectă. Să nu mai vorbim, ca și altă dată, despre „mintea moldoveanului de pe urmă”.
Și încă ceva despre demisia guvernului de la Chișinău și campionatul mondial la fotbal, că oricum acesta este acum cap de afiș. Poate o să credeți că exagerez, dar am sesizat o asemănare izbitoare între cabinetul premierului Alexandru Munteanu și selecționata Portugaliei, de exemplu – ambele entități au evoluat cu un om mai puțin în teren. Cine a fost balastul, care au fost verigile slabe din aceste echipe vă las pe Dumneavoastră să decideți… Nu fără a accentua ceva foarte important: dacă în cazul fotbalului, liderul echipei Portugaliei și-a făcut treaba peste 20 de ani și nu oricum, dar la cel mai înalt nivel și încă mai are de cucerit o bornă, care îl va propulsa în fruntea ierarhiei, apori în cazul cabinetului de miniștri de la Chișinău, liderului i s-a terminat benzina în doar opt luni și calea lui de mai departe este una – în anonimat…
