Polițiștii din Soroca au desfășurat o amplă campanie de informare în satele Căinarii Vechi, Bulboci și Vădeni, cu scopul de a preveni fraudele și escrocheriile care vizează cetățenii.
Oamenii legii au mers din poartă în poartă, discutând direct cu locuitorii despre cele mai frecvente metode utilizate de escroci și despre măsurile pe care fiecare persoană le poate lua pentru a-și proteja datele personale și economiile. Totodată, cetățenii au primit pliante informative care conțin recomandări privind prevenirea fraudelor.
Poliția îndeamnă populația să manifeste prudență, să nu transmită bani sau date personale persoanelor necunoscute și să verifice cu atenție orice solicitare suspectă. În cazul în care devin victime ale unei infracțiuni sau observă o tentativă de înșelăciune, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat numărul unic de urgență 112.
Prin astfel de acțiuni, Poliția urmărește creșterea gradului de informare și responsabilizare a populației, contribuind la prevenirea infracțiunilor și la sporirea siguranței în comunitate.














