Mită pentru eliberarea unui deținut condamnat pentru viol

0
26

 O persoană a fost reținută, marți, fiind bănuită de trafic de influență în cazul unui bărbat condamnat pentru viol. Aceasta ar fi promit să intervină, contra sumei de 20.000 de euro, pentru eliberarea bărbatului deținut. Procurorii Anticorupție, în comun cu ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), au efectuat percheziții la domiciliul bănuitului.

Potrivit materialelor cauzei, bănuitul ar fi susținut că are influență asupra unor judecători și îi poate determina să adopte o decizie favorabilă privind eliberarea din detenție a unui bărbat condamnat pentru viol. El ar fi pretins de la ruda persoanei condamnate mijloace bănești în sumă totală echivalentă cu 20 000 de euro și banii i-ar fi fost transmiși în mai multe tranșe, atât în monedă națională, cât și în valută străină.

În urma perchezițiilor, efectuate marți, oamenii legii au ridicat probe relevante pentru cauza penală.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA.

Investigațiile în acest caz continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualelor persoane implicate în schemă.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentEscrocii își freacă palmele: încă 2.000.000 de lei li s-au pus pe tavă de cetățenii naivi
Articolul următorFondul de convergență, situația economică și migrația de muncă – teme pentru dezinformare în stânga Nistrului
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.