Angela Artemii, profesoara care transformă pasiunea pentru handmade în inspirație

0
39

Ziua Angelei Artemii începe la catedră, printre manuale și copii curioși, și se încheie, de cele mai multe ori, acasă, la masa de lucru. De aproape 22 de ani, predă limba engleză la Gimnaziul „Mihai Eminescu” din Ghindești, și de aproape 20 de ani, creează bijuterii handmade – nu pentru profit, ci pentru echilibru interior.

„Eu consider că ziua nu mi-a trecut așa cum trebuie, dacă nu mă așez măcar o oră, două pe zi ca să fac vreo lucrare handmade.”

Pasiunea pentru lucrul manual a început devreme. La doar 9 ani, Angela croșeta și tricota ciorapi, inspirată de bunica sa. Mai târziu, o profesoară de educație tehnologică i-a schimbat complet percepția asupra creației.

„Lecțiile nu erau doar ca să faci ceva și atât. Erau ca o meditație. Acolo am înțeles că lucrul manual te liniștește.”

Nu a ales calea ușoară. În timp ce alții începeau cu forme simple, Angela a fost atrasă de complexitate – broșe, cercei, floricele, iar mai târziu, bijuterii din pietre semiprețioase: agat, granat, aventurin.

„Am încercat și eu lucruri simple, dar parcă nu era suficient. Am simțit nevoia să merg mai departe, spre ceva mai greu.”

Astăzi, creațiile ei sunt căutate de prieteni și cunoscuți pentru diferite ocazii, iar participarea la festivaluri a devenit firească. Totuși, pentru ea, handmade-ul rămâne un hobby.

„Cineva face astfel de lucruri ca să le vândă. La mine e mai mult pasiune. Așa simt.”

Creativitatea este prezentă și în familie. Fiul său, Vladislav Arteme, lucrează cu lut polimeric încă de la vârsta de trei ani.

„Am observat că îi place să creeze. Își dădea interesul. Făcea animăluțe și chiar îi reușea.”

Angela creează nu doar bijuterii, ci și bostănei decorativi, jucării de brad, spiriduși cusuți manual, coșulețe și cutiuțe decorative – toate realizate acasă, din materiale simple și multă imaginație.

„Noi nu folosim întotdeauna ce este pe internet. Folosim ce avem la îndemână și imaginația.”

Pentru ea, această pasiune se leagă direct de meseria de profesor. În timp ce creează, își pregătește, de fapt, și lecțiile.

„Când mă așez să confecționez ceva, nu mă gândesc doar la obiect, ci și la ore. Ce aș putea să le predau copiilor mai interesant?”

Angela Artemii crede în scopuri atinse pas cu pas și în puterea dorinței.

„Dacă ți-ai pus un scop, trebuie să-l realizezi cu pași mici. Dacă ai dorință, depășești toate greutățile.”

Susținută de familie și de colegii de la școală, ea continuă să creeze, să predea și să inspire, demonstrând că uneori cele mai frumoase lecții se spun în tăcere, printre fire, pietre și gânduri bune.


Articolul precedentConsiliul Raional Soroca lider la capitolul transparență administrativă? În teorie – DA, la practică – BA!
Articolul următorAjutor pentru gospodine de la Observatorul de Nord: alege desertul adaptat pentru masa ta de sărbătoare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.