Un locuitor din raionul Drochia a fost condamnat la 19 ani și 6 luni de închisoare pentru omor intenționat asupra mamei sale vitrege, comis cu premeditare și deosebită cruzime. Sentința a fost pronunțată la 2 octombrie 2025 de Judecătoria Drochia, sediul central.
Potrivit dosarului examinat în instanță, crima a avut loc în dimineața zilei de 6 decembrie 2024, într-o localitate din raionul Drochia. Bărbatul, aflat în stare de ebrietate alcoolică, s-a deplasat spre gospodăria victimei, cu care locuia în vecinătate, și i-a aplicat șase lovituri cu un obiect ascuțit, dintre care patru în spate și două în zona toracelui. Loviturile i-au provocat femeii leziuni grave, care au dus la deces în aproximativ 20 de minute.
Expertiza medico-legală a confirmat că moartea a survenit în urma plăgilor tăiate-înțepate la cutia toracică, cu lezarea plămânului și hemoragie internă. Ancheta a stabilit că atacatorul a acționat cu premeditare, profitând de vârsta înaintată și neputința victimei de a se apăra.
În timpul procesului, inculpatul nu și-a recunoscut vina, deși probele video și expertizele judiciare au confirmat deplasarea sa spre locul crimei și urmele biologice compatibile cu fapta. Înregistrările camerelor de supraveghere instalate în apropierea locuinței au surprins momentul în care acesta se îndrepta spre casa victimei, iar în fundal se aud strigăte disperate.
Instanța a reținut că fapta constituie omor intenționat săvârșit asupra unui membru de familie, cu semnele de calificare prevăzute la art.145 alin.(2) lit. a), e), e/1) și j) din Codul penal al Republicii Moldova.
Pe lângă pedeapsa principală cu închisoarea, bărbatul a fost obligat să achite 100.000 de lei despăgubiri morale succesorului victimei, 10.000 de lei pentru cheltuieli de asistență juridică, precum și 48.040 de lei statului, pentru costurile expertizelor judiciare.
Instanța a dispus menținerea arestului preventiv până la intrarea în vigoare a sentinței și a calculat perioada detenției din momentul reținerii, 6 decembrie 2024. Hotărârea poate fi atacată la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.














