Într-o lume a vitezei, a TikTok-urilor și a inteligenței artificiale, unde timpul pare tot mai comprimat și atenția tot mai fragmentată, există oameni care continuă să creadă în puterea poveștilor scrise, în liniștea paginilor întoarse și în întâlnirea autentică dintre om și carte. Un astfel de om este Sofia Sîrbu, tânăra bibliotecară care a ales să își scrie propriul destin între rafturile pline de sens ale unei biblioteci publice.
– Sofia, într-o epocă dominată de tehnologie și rețele sociale, ce înseamnă pentru tine ziua de 23 aprilie – Ziua Bibliotecarului?
Pentru mine este mai mult decât o sărbătoare profesională. Este o zi de suflet. Este despre vocație și despre drumul care nu a fost ales doar cu mintea, ci cu inima. Uneori spun că nu eu am ales meseria de bibliotecar, ci ea m-a ales pe mine. Astăzi sunt sigură că biblioteca a fost una dintre cele mai frumoase întâmplări din viața mea.
– Ai visat în copilărie să devii bibliotecară?
Nu, nu am crescut cu acest vis. Nu aveam un plan clar despre ce carieră voi urma. Dar cred mult în ideea că, în viață, nimic nu este întâmplător. De multe ori drumul se așterne în fața ta fără să-l fi căutat. Trebuie doar să ai deschiderea să-l urmezi.
– Ce reprezintă biblioteca pentru tine astăzi?
Biblioteca nu este locul în care muncesc. Este locul în care mă regăsesc. Este o extensie a universului meu interior, un refugiu și un spațiu al întâlnirilor autentice. Biblioteca m-a învățat să fiu atentă la oameni, să ascult și să ofer. M-a format nu doar profesional, ci și uman.
– Care a fost prima carte care ți-a trezit cu adevărat dragostea pentru lectură?
Îmi amintesc foarte bine. A fost romanul „Temă pentru acasă” de Nicolae Dabija. Este o carte care mi-a deschis o altă dimensiune a înțelegerii vieții și a emoțiilor. De atunci am început să privesc lectura cu alți ochi.
– Există încă stereotipul bibliotecarului solitar, care doar aranjează cărți în liniște. Cât de reală este această imagine?
Foarte puțin reală. Bibliotecarul de astăzi nu mai este doar persoana care știe unde se află o carte pe raft. Trebuie să fii și pedagog, și psiholog, și organizator de evenimente, uneori chiar și IT-ist. Într-o singură zi pot să pregătesc o activitate pentru copii, să ajut un senior să învețe să folosească internetul, să scriu un proiect cultural sau pur și simplu să ascult un cititor care are nevoie de o discuție.
– Ai inițiat și câteva proiecte interesante în bibliotecă. Povestește-ne despre ele.
Am început cu un proiect educativ numit „Învață-te să fii sănătos”, în care am reunit persoane din generații diferite pentru a discuta despre stilul de viață echilibrat. În prezent lucrez la un proiect de suflet – „Eleganța vârstei”, un club de dans pentru seniori. Ideea este să combatem izolarea și să aducem bucurie prin mișcare și muzică. Dansul nu ține cont de vârstă, la fel cum nici lectura nu ține cont de anii din buletin.
– Ce te motivează cel mai mult în această profesie?
Tinerii care vin la bibliotecă. Uneori vin să-mi citească poezii scrise de ei, alteori îmi cer recomandări de cărți sau îmi arată compozițiile lor. Pentru mine, ei sunt dovada că biblioteca încă are ecou în sufletul noilor generații.
– Mulți spun că bibliotecile vor dispărea. Tu cum vezi viitorul lor?
Eu cred că biblioteca nu dispare, ci se transformă. Devine un spațiu multifuncțional – un centru comunitar, o resursă digitală, dar și un refugiu analogic. Da, avem baze de date online, cărți digitale și ateliere tehnologice. Dar ceea ce oferă biblioteca – conexiunea umană și timpul dedicat lecturii – nu poate fi înlocuit de un ecran.
– Dacă ar fi să recomanzi o carte pe care orice cititor ar trebui să o citească măcar o dată, care ar fi aceasta?
Fără ezitare aș alege „O mie de săruturi” de Tillie Cole. Este o poveste de iubire care îți rămâne în suflet ca o rană frumoasă.
– Dacă ai putea sta la o cafea cu un autor, pe cine ai alege?
Pe Ileana Rusu. Îmi place curajul ei de a aborda subiecte delicate și autenticitatea scrisului. Mi-ar plăcea să vorbim despre cum scrisul poate vindeca uneori mai bine decât medicina.
– Ce simți la finalul unei zile de muncă, după ce biblioteca se golește de cititori?
De cele mai multe ori rămân cu sentimentul că am ajutat pe cineva. Uneori cu o carte, alteori doar cu un zâmbet sau cu o conversație. Dacă am învățat ceva din această meserie, este că simplitatea și omenia atrag oamenii. Ei se întorc mereu acolo unde se simt văzuți și înțeleși.
