Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, cinstit prin rugaciune la Biserica „Acoperemântul Maicii Domnului” din orașul Florești

0
338

     Biserica Ortodoxă îl cinsteşte la data de 9 august pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. În fiecare an, în această zi, în Biserica cu hramul “Acoperemântul Maicii Domnului” din orașul Florești, se săvârșește Taina Sfântului Maslu, ceea ce constituie un prilej de mare bucurie duhovnicească pentru credincioșii veniți în număr mai mare.

Astăzi, ca și în alți ani, Preotul Ava Andrei Șestovschi a citit cele 7 Evanghelii și rugăciuni care fac parte din rânduiala Sfântului Maslu, ungând de fiecare dată pe credincioși cu untdelemn sfințit, spre tămăduirea sufletului și a trupului și spre iertarea păcatelor.

Preotul ne-a relatat că Taina Sfântului Maslu se săvârșește de 2-3 ori pe an, în posturi și de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.

Fiind binecuvântat de preoţi cu chemarea lui Dumnezeu, acest untdelemn este sfinţit şi plin de darul dumnezeiesc al Duhului Sfânt, ca şi apa Botezului. El are puterea de a Sfinţi sufletul şi de a tămădui trupul, a izgoni bolile, a vindeca rănile, a curăţi întinăciunea păcatului şi a împărtăşi mila şi îndurarea lui Dumnezeu.

De aceea, untdelemnul rămas de la Sfântul Maslu, ca şi făina binecuvântată atunci, trebuie păstrate cu cinste în loc ales. El poate fi folosit numai în scopuri curate şi evlavioase. Se obişnuieşte ca din făina şi untdelemnul de la Sfântul Maslu să se facă o turtişoară, din care se dă bolnavului să mănânce. În unele părţi, din această făina se, fac prescuri pentru Liturghie. Untdelemnul se poate pune în candelă, fie în casă, fie la biserică.

Ina Rîbalchin, reporteră, Florești


Articolul precedent”Foaie verde, foaie lată, asta-i clacă de-altădată”: locuitorii din satul Sofia au revenit la tradiții / VIDEO
Articolul următorAnastasia Nichita, vicecampioană olimpică: Argint pentru Moldova

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.