La marginea raionului Florești, pe malul Nistrului, se găsește localitatea Năpadova, cunoscută în urmă cu mai multe secole ca satul Năpădăuţi din ținutul Sorocii. Stâncile de pe malul râului și grotele sale, după cum ne zic legendele locale, au fost mereu un loc de protecție pentru oameni, atunci când de peste Nistru năpădeau invadatorii. În prezent zona este vizitată în special de localnici și de puținii turiști care știu de existența acestei destinații pitorești.
Nu doar împrejurimile Năpadovei au potențial turistic, ci și satul, în care de-a lungul veacurilor s-au statornicit mai multe familii de nobili. Aici și-au avut una dintre moșii dinastia de nobili Hîrjău. Un conac, ascuns parcă de parcul cu alei, pe care odinioară se plimbau nobilii, s-a păstrat până astăzi, dar este într-o stare deplorabilă.
Ani buni conacul și anexele sale au găzduit o şcoală internat, astăzi aici totul este uitat și părăsit, doar în fotografiile vechi mai regăsim acea atmosferă aristocratică a boierilor care s-au stabilit pe malul Nistrului. Apropo, numele de familie ale acestora a fost schimonosit după anexarea Basarabiei de către ruși, în Hergiu și Erjiu.
Urmele acestei dinastii le regăsim și în curtea bisericii din Năpadova, unde au fost înmormântați unii dintre descendenți. Monumentele funerare de aici se evidențiază prin stilul nobiliar. Pitorescul satului, conacele boierești, stâncile și grotele sunt bogății nevalorificate, ce ar putea transforma localitatea într-o destinație populară pe harta turistică a Republicii Moldova.