Pregătiri de Paște la Biserica din Volovița / VIDEO

0
436

Înaintea Sărbătorii Învierii Domnului, creștinii își primenesc nu doar locuințele, ci și lăcașele sfinte. La biserica din Volovița, cu hramul Nașterii Maicii Domnului, am întâlnit mai multe femei venite să facă curățenie. După ce au măturat și au șters icoanele, femeile s-au apucat să îndepărteze ceara de pe candelabre și sfeșnice, o muncă ce necesită migală și răbdare.

Totuși, spre deosebire de alți ani, femeile relatează că acum le este mult mai ușor, datorită recentelor lucrări de reparație efectuate. Preotul Mihail Graur ne-a povestit că parohia păstrează o tradiție veche de a face curățenie generală în biserică înaintea celei mai importante sărbători creștine.

„Săptămâna aceasta este deosebită, și se mai numește Săptămâna Sfintelor Patimii. Din ce cauză se numește așa? Fiindcă în această săptămână, Mântuitorul a fost vândut, a fost bătjocorit, a fost răstignit. Pe lângă faptul că trebuie să stăm mai des la rugăciune și la fapte bune, mai trebuie și să avem grijă, ca să le dovedim pe toate, să facem curățenie în Sfântul Lăcaș, să facem curățenie pe la casele noastre, să facem curățenie pe la cimitire, unde peste o duminică, Duminica Învierii, cu toții o să ne întâlnim ca să îi pomenim pe cei adormiți”, ne-a spus Mihail Graur, Parohul bisericii „Nașterea Măicii Domnului” din satul Volovița.

„Se apropie sărbătoarea Învierea Domnului, avem de lucru și acasă, dar am lăsat lucrul, copiii și am venit să făcem ordine în Sfântul Lăcaș. Facem curat, totuși suntem femei mai mulțișoare și îndemnăm să mai vină, să dea o mână de ajutor…”, a mai adăugat Irina, locuitoare din satul Volovița.

Articolul precedentCum au fost folosiți cei 30 de arginți cu care Iuda l-a trădat pe Iisus
Articolul următorPreședintele Raionului Drochia, Vasile Cemortan, la o conferință de presă cu tinerii jurnaliști / GALERIE FOTO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.