În pitorescul sat Căinarii Vechi, trăiește o legendă fascinantă despre care ne-a povestit meșterul popular, doamna Nina Manea. Legenda intitulată, „Dealului Cucoanei” este încărcată de mister și farmec.
„Legenda – Dealul Cucoanei, mi-a ajutat și în educația nepoților. Într-o zi, nepoțica mea Ilinca, a venit plângând acasă și îmi spune că Andreea m-o făcut cucoană de oraș”, ne povestește doamna Nina Manea.
Dealul Cucoanei ar fi fost numit astfel după o femeie înțeleaptă și misterioasă care a trăit în aceste locuri cu multe secole în urmă. Cucoana, cumpărase acele pământuri și trăia la Iași. Copiii din sat alergau să o vadă pe cucoană atunci când se întorcea în sat, era foarte frumoasă și avea o trăsură la fel de frumoasă.
„Părinții, nu prea lăsau să meargă copiii pe acel deal. Acestea, fiind foarte abrupte, părinții făcând griji, spuneau că nu aveți ce căuta la cucoana – se va supăra pe voi și nu o să vă mai deie dulciuri”, a mai adăugat doamna Nina.
De-a lungul anilor, Dealul Cucoanei a devenit un loc de adorare și reverență, iar legenda s-a întrepătruns cu viața de zi cu zi a comunității. Localnicii păstrează încă tradițiile și superstițiile legate de această poveste, iar Dealul Cucoanei rămâne un simbol al înțelepciunii și al legăturii strânse dintre oameni și tărâmul lor plin de mister.