Tradiția „mersului cu icoana”, respectată cu sfințenie în ajunul Crăciunului pe stil vechi la Soroca

0
405

În nordul țării, în ajunul Crăciunului, credincioșii de stil vechi respectă cu sfințenie tradiția „mersului cu icoana”. Preotul trece pe la fiecare gospodărie ca să vestească Nașterea lui Iisus Hristos.

„În fiecare an, de fiecare dată mergem cu icoana pe la casele creștinilor noștri din localitate și le bine vestim cu icoana Nașterea pruncului Iisus Hristos”, spune parohul din satul Zastînca, Liviu Cernei.

Gospodinele pregătesc colaci și dulciuri și îl așteaptă pe preot cu bucate de post.

„Ne pare bine ca părintele a venit și în acest an în casele noastră, ne-a adus frumoasă veste de Naștere a Domnului. Am pregătit o masă de post: niște plăcinte, sărmăluțe și desigur grâul tradițional care se spune că trebuie consumat înainte de Crăciun”, povestește gospodina casei Ana Guțu.

„Am pregătit un ulcior cu vin și suntem bucuroși că a trecut părintele și ne-a vestit cu nașterea Domnului”, spune capul familiei Gheorghe Guțu.

Copiii au adus și ei în dar un colind pregătit special pentru marea sărbătoare a Nașterii Domnului.

Mersul cu icoana este ritualul liturgic prin care se vestește în toate casele apropierea praznicul Nașterii Domnului Iisus Hristos. Potrivit cărților bisericești, purtând icoana în case, preotul se aseamănă îngerilor și păstorilor, care au adus întregii lumi vestea despre nașterea lui Mesia.

sursa: moldova1.md


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentCe vom pune în farfurii în curând. „Mâncarea viitorului” este pregătită de roboți
Articolul următorCum obții alocație pentru copiii cu cetățenie română și care-i mărimea alocației în 2023
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.