200 de lei pentru participare. Cum sunt organizate protestele Partidului Şor / VIDEO

0
538
Participanţii la protestele anti-guvernamentale ale Partidului Şor sunt aduşi organizat din raioane de către activiştii formaţiunii, iar la întoarcerea acasă primec o remunerare de 200 de lei. Majoritatea celor aduşi la protestele Partidului Şor sunt persoane de la sate de vârsta a treia, dar printre ei pot fi văzuţi şi copii, inclusiv de vârstă şcolară, scrie anticoruptie.md

Participanţii la protestele Partidului Şor sunt aduşi organizat, cu transport gratuit, achitat de către Partidul Şor. Autocarele şi microbuzele sunt parcate la doua cartiere de la Parlament, pe strada Maria Cibotari sau Serghei Lazo. După ce sosesc toţi de prin raioane, oamenii sunt conduşi la locul unde urmează să se desfăşoare acţiunea de protest. De exemplu, la protestul de vinerea trecută au fost identificaţi locuitori din diferite sate din raioanele Hânceşti, Orhei, Căuşeni, Străşeni, Ungheni şi altele.

Majoritatea protestatarilor Partidului Şor aproape că nu ştiu pentru ce au venit să protesteze. „Să o dăm jos pe Maia Sandu că nu vrea să ne mărească pensia”, „Maia Sandu a scumpit gazul şi nu avem ce mânca”, „Am veni ca să-mi dea lemne” – acestea au fost explicaţiile date de unii protestatari. De fapt, protestatarii racolaţi din sate nu prea sunt vorbăreţi, iar când sunt luaţi la întrebări, intervin alte persoane care au un comportament agresiv, înjură, ameninţă şi agresează fizic.

Un bărbat de vărstă pensionară ne-a spus că este locuitor al satului Bujor din raionul Hânceşti. Omul a zis că a venit pentru prima dată să protesteze după ce a fost racolat de nişte persoane din Bujor. Aceştia i-au promis să-i achite 200 de lei când va reveni în sat.

Bărbatul a fost oprit să vorbească de un bărbat mai tânăr, care a spus că nu avem dreptul să-l întrebăm nimic şi că protestatarul vorbeşte prostii. Apoi a apărut şi o femeie care l-a lovit peste mână pe cameraman şi a încercat să-i ia camera.

Printre protestatari au fost văzuţi şi doi adolescenţi. Întrebaţi de ce au lipsit de la şcoală, aceştia au încercat să facă glume, ascunzându-şi feţele. Apoi la ei a venit o femeie care le-a interzis să vorbească.

O femeie de vârsta a treia a fost surprinsă cu o listă în mână. Întrebată despre lista pe care o ţinea în mână, femeia ne-a răspuns cu cuvinte injuroase.

Julieta SAVIȚCHI

Foto: ZDG.md


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentMihai Sălcuțan: Nicolae Bulat s-a născut în cer
Articolul următorElevii din instituțiile de învățământ preuniversitar vor putea participa la luarea de decizii în repartizarea unei părți din bugetul școlii
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.