Asociația Presei Independente (API) a desemnat câștigătorii concursului național pentru elevi și eleve „Avem drepturi, dar cum le apărăm?”. La concurs și-au prezentat lucrările 85 de concurenți, iar 12 câștigători vor fi premiați cu diplome și premii.
Concursul „Avem drepturi, dar cum le apărăm?” a promovat drepturile omului și justiția corectă și accesibilă oamenilor. În perioada 1 iunie – 15 iulie 2022, elevii și elevele claselor a VII-XII-a de la gimnaziile și liceele din țară au avut posibilitatea să trimită lucrări la trei categorii de concurs: texte, imagini și clipuri video. În total, API a recepționat 85 de lucrări, inclusiv 36 de eseuri și poezii, 34 de desene, poze, caricaturi și 15 lucrări în format video. Participanții au avut sarcina să explice de ce este important să fie respectate drepturile omului, să avem o justiție corectă la care să aibă acces egal toți cetățenii, inclusiv cei din grupurile vulnerabile și minoritare, ce ar trebui să facă autoritățile și fiecare dintre noi pentru a apăra drepturile omului și a restabili încrederea în justiție.
Toate lucrările acceptate pentru concurs au fost plasate pe pagina web Concurs.api.md, iar în perioada 26 iulie-21 august curent orice vizitator a putut vota pentru lucrarea favorită.
Conform condițiilor concursului, juriul format din experți API și din afara organizației a desemnat primii doi câștigători la fiecare categorie de concurs. Având în vedere numărul mare de lucrări, API a decis să ofere câte un premiu suplimentar la toate cele trei categorii. În același timp, sunt premiați și concurenții care au acumulat cele mai multe voturi pe pagina web. Astfel, conform rezultatelor finale, locurile premiante s-au repartizat în felul următor:
Categoria texte (eseuri/poezii):
Locul I – Daniela BELINSCHI, cl. a XII-a, liceul „Aristotel”, mun. Chișinău, pentru eseul „Eu sunt legea”;
locul II – Mădălina SPIVACENCU, cl. XI-a, liceul „Cruglic”, satul Cruglic, Criuleni – eseul „Oamenii se nasc, trăiesc și mor liberi și egali în drepturi”;
locul III – Loredana SÎRGHI, cl. XII, liceul „Mihai Eminescu”, orașul Edineț – eseul „Dreptatea – ecoul sufletului”;
favorita publicului este Bianca TVERDOHLEB, cl. a VII-a, gimnaziul „Colicăuți”, satul Colicăuți, Briceni – poezia „Toți au drepturi”.
Categoria imagini (desene/caricaturi/poze):
locul I – Daria TOFAN, Școala de Arte Plastice pentru Copii, mun. Bălți – desenul „Copii împotriva războiului”;
locul II – Alexandra GUȚU, cl. a VII-a, liceul „Alexei Mateevici”, Dondușeni – desenul „Evadarea din lanțuri”;
locul III – Vladislav TALPĂ, Şcoala de Arte Plastice pentru Copii, mun. Bălți – desenul „Drepturi egale”;
favorita publicului – Teoctista COLȚA, cl. a XI-a, liceul „Ștefan Holban”, Cărpineni, Hâncești – desenul „Avem dreptul de a zâmbi”.
Categoria clipuri (video/animații):
Locul I – Marius POPOVICI, cl. a XII-a, Colegiul de Industrie Uşoară, mun. Bălţi – video-ul „Decizia”;
locul II – Daniil COZMA, cl. a IX-a, gimnaziul „Victor Dumbraveanu”, Corlăteni, Rîșcani, – video-ul ,,Avem dreptruri egale”;
locul III – Andreea RUSU, cl. a VII-a, gimnaziul „Mîndîc”, satul Mîndîc, Drochia – video-ul „Toți avem dreptul la locuință, familie”;
favoritul publicului – Egor GUIVAN, cl. a VIII-a, gimnaziul „Cotova”, satul Cotova, Drochia – video-ul “Am drepturi! Mă pot apăra!”
Câștigătorii vor fi premiați cu diplome și materiale promoționale – tricouri și genți cu însemnele concursului, power bank, alte cadouri.
Notă. În procesul de evaluare a lucrărilor, juriul a constatat încălcarea drepturilor de autor în cazul unor lucrări la categoriile texte și imagini, care au fost copiate din Internet. Conform Regulamentului concursului (Capitolul VI. Drepturile de autor), aceste lucrări au fost descalificate.
Pentru informații suplimentare:
Ion MAZUR, Coordonatorul proiectului, tel.: 068983983, e-mail: ion.mazur@api.md
Concursul a fost realizat în cadrul Campaniei Naționale pentru o Justiție Sănătoasă, implementată de Asociația Presei Independente (API), în parteneriat cu un grup de organizații neguvernamentale de profil din Republica Moldova.