În ajunul Zilei Internaționale a Educației, Biblioteca Municipală „M. Sadoveanu” din Soroca a găzduit astăzi, o activitate menită să aducă în prim-plan importanța educației ca proces continuu, care se extinde dincolo de sala de clasă și ne modelează pe parcursul întregii vieți.
Evenimentul a reunit 15 participanți, care s-au implicat activ într-un dialog deschis, presărat cu exerciții interactive și momente de reflecție. Discuțiile au scos în evidență percepții diferite asupra educației, dar și ideea comună că aceasta joacă un rol esențial în dezvoltarea personală și în consolidarea comunității.
Un punct de atracție al activității l-a constituit exercițiul dedicat literaturii, în cadrul căruia participanții au explorat citate despre educație semnate de scriitori clasici și contemporani. Alegerea unui autor și interpretarea mesajului transmis au generat schimburi autentice de idei, demonstrând că literatura rămâne un instrument valoros de învățare și autocunoaștere.
„Prin aceste discuții, educația a fost definită nu doar ca transmitere de informații, ci ca un proces de formare a caracterului, a valorilor și a gândirii critice. Atmosfera caldă și deschisă a întâlnirii a confirmat rolul bibliotecii ca spațiu al dialogului, al cunoașterii și al întâlnirii dintre generații. Activitatea a evidențiat încă o dată faptul că educația unește oameni, creează punți între trecut și prezent și rămâne fundamentul unei societăți informate și responsabile”, a spus, Sofia Sîrbu, bibliotecar principal.














