Ziua de mâine, 4 iulie, a fost decretată zi de doliu național

0
132

Printr-un Decret a președintei Maia Sandu, ziua de 4 iulie va fi zi de doliu național,  în semn de comemorare a victimelor de la Aeroport. Totodată, președintele Maia Sandu a semnat și un decret prin care se conferă post-mortem Medalia „Meritul Militar” lui Igor Ciofu, locotenent-colonel în rezervă al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, și lui Serghei Munteanu, agent-șef adjunct al Poliției de Frontieră al MAI.

„Pentru comemorarea lui Serghei Muntean și Igor Ciofu, victime ale incidentului tragic care a avut loc pe Aeroportul Internațional Chișinău în data 30 iunie curent și în semn de profundă compasiune și solidaritate cu familiile, rudele și apropiații victimelor, președintele Maia Sandu a semnat un decret privind declararea zilei de 4 iulie curent zi de doliu național”, a anunțat administrația instituției prezidențiale.

Astfel, mâine, în toate localităţile din Republica Moldova, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare, drapelele de stat vor fi arborate în bernă. La ora 12.00 se va cinsti memoria victimelor prin păstrarea unui moment de reculegere. Autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor li se recomandă să renunţe la desfăşurarea acţiunilor distractive de masă, iar instituțiilor mass-media să ţină cont de specificul zilei de 4 iulie la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor.

Serghei Muntean și Igor Ciofu au murit în seara zilei de 30 iunie, pe Aeroportul Internațional Chișinău, după ce au fost împușcați de un cetățean străin, căruia nu i-a fost admisă intrarea pe teritoriul țării.


Articolul precedentSorocenii sunt invitați astăzi la spectacolul “Dosarele Siberiei”
Articolul următorPreședinta Maia Sandu a decretat ziua de 4 iulie zi de doliu național, în semn de comemorare a victimelor de la Aeroport
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.