Pe 27 septembrie, creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi și importante sărbători din calendarul bisericesc. Crucea, simbol al jertfei și al biruinței, este cinstită în mod deosebit prin post, rugăciune și tradiții transmise din generație în generație.
Originea sărbătorii
Ziua Crucii amintește de momentul din anul 335, când la Ierusalim a fost sfințită biserica ridicată de Sfânta Împărăteasă Elena pe locul Golgotei, acolo unde a fost descoperită Crucea Domnului. În această zi, patriarhul Macarie al Ierusalimului a înălțat lemnul Sfintei Cruci în văzul mulțimii, binecuvântând poporul. De atunci, data de 27 septembrie a rămas consacrată ca prăznuire a Înălțării Sfintei Cruci.
Rânduieli și obiceiuri
Ziua Crucii este marcată de post aspru, chiar dacă sărbătoarea cade în timpul săptămânii. Credincioșii se abțin de la carne, lactate și uneori chiar de la untdelemn și vin, pentru a cinsti prin jertfă jertfa Mântuitorului.
În tradiția populară, sărbătoarea mai este numită și „Cârstovul Viilor”, pentru că marchează începutul culesului viilor. Se spune că după Ziua Crucii nu se mai culeg plante de leac și nu se mai adună fructe din pădure, pentru că acestea își pierd puterea.
Totodată, în multe sate se păstrează obiceiul ca oamenii să ducă la biserică flori, busuioc și mentă pentru a fi binecuvântate, apoi puse la icoane sau la hotarele gospodăriei ca semn de ocrotire.
Semnificația spirituală
Sărbătoarea amintește credincioșilor de importanța Crucii ca semn al mântuirii și al biruinței asupra răului. În multe biserici se citește pericopa evanghelică în care Iisus spune: „Cine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.
Concluzie
Ziua Crucii este o sărbătoare de adâncă reflecție și rugăciune, dar și de legătură cu tradițiile strămoșești. Pentru credincioși, această zi este un prilej de întărire în credință, iar pentru comunități, o ocazie de a păstra vii datinile care unesc generațiile.
