Zi mare pentru creştinii din Alexandru cel Bun

0
77

Luni, 18 aprilie, au fost sfinţite şi instalate crucile pe biserica cu hramul “Sf. Dimitrie” din satul Alexandru cel Bun. La eveniment au fost prezenţi mai mulţi enoriaşi şi clerici, printre care parohul acestui locaş, Iulian Damian, parohul bisericii “Sfinții Martiri Brâncoveni”, Sorin Huluţă, protopopul de Bălţi al Mitropoliei Basarabiei, Valeriu Cernei ş.a. Biserica a fost ridicată de la începutul Postului Mare de către meşteri din Bucovina, iar fraţii de peste Prut au fost sprijiniţi de localnicii care s-au implicat activ să-şi realizeze visul. Sfântul locaş este prima biserică de la înfiinţarea acestui sat acum mai bine de nouă decenii. Ulterior a fost sfinţită şi temelia altei biserici, sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei, astfel că în satul fără de biserici urmează să fie deschise deja două locaşuri ortodoxe. Aşa că părintele Sorin Huluţă i-a rugat pe creştini să fie uniţi, ca să facă linişte şi pace între credincioşi. “Să nu facem tabere şi discuţii, căci degeaba ne certăm, iar duminica stăm acasă şi nu mergem la nici una dintre biserici. Să ştiţi că toţi au un rol în ridicarea acestei biserici — şi preoţii, şi meşterii, dar copiii sunt cei care au venit cu ideea de a face o biserică. I-am întrebat la ora de religie, de ce nu mergeţi la biserică, şi mi-au spus că nu au biserică în sat, iar cea din Voloviţa este departe. I-am întrebat dacă ar vrea o biserică în sat, au spus da şi am hotărât împreună să o facem. Copiii au ajutat şi ei, au mutat câte o piatră, au făcut şi altele, dar prin faptul că erau acolo şi şi-au dorit această biserică, visul lor se împlineşte”. În 2014, cu ajutorul oamenilor din sat şi a susţinerii Consiliului raional Soroca, a fost pusă temelia acestei biserici. Recent a fost obţinută şi finanţarea pentru continuarea lucrărilor din partea Secretariatului de Stat al Cultelor din România. “Acum trei ani de zile, pe vremea aceasta se deschidea paraclisul cel mic, în acest sat unde 90 de ani nu s-a slujit sfânta liturghie, a menţionat în luarea sa de cuvânt parohul Iulian Damian. Mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat până acum, şi dumneavoastră fiindcă prin rugăciuni cu jertfe, ispite şi necazuri am putut să ridicăm până la urmă acest sfânt lăcaş”. Oamenii din sat au contribuit cu ce au putut, unii cu banii, alţii cu munca. În unele zile lucrau câte 20-30 de bărbaţi, iar femeile pregăteau mâncarea pentru muncitori. “Înfloreşte astăzi aici o floare de dor, această biserică este sufletul şi lacrima noastră, îmi spune Larisa Coţaga. Am aşteptat-o nespus de mult, fiindcă nu am avut biserică în sat. Mare este Dumnezeu şi ne-a auzit ruga, aşa că mai pe urmă a fost pornită în partea de jos a satului încă o biserică ce aparţine deja Mitropoliei Moldovei. Ambele sunt ortodoxe şi dă Doamne să fie pline amândouă şi creştinii să vină cu drag la ele”. Oamenii din Alexandru cel Bun, dar şi cei din localităţile apropiate i-au ajutat pe meşterii din cele trei echipe, venite din Suceava şi Neamţ. Iar cei mai în vârstă, care nu au putut să muncească la ridicarea acesteia, s-au rugat. “Eu demult am dorit să fie biserică în sat şi nu era chip, mi se destăinuie Ilie Galuzinschi. Încă de pe timpul sovietic eu mă duceam cu copiii pe la bisericile din Bălţi sau Ucraina pentru a-i împărtăşi. Aş vrea mult să fiu şi eu viu când în biserica aceasta se vor face slujbe. Aici se vor boteza şi cununa creştinii, aşa că biserica este foarte importantă pentru noi”. Stilul arhitectural al bisericii este ştefanian şi are unele elemente comune cu cele ale Mănăstirii Putna.

 

Aflaţi mai multe detalii la acest subiect în ediţia viitoare a ziarului “Observatorul de Nord”.


Articolul precedentÎncă o încercare a deputaţilor de a adopta o lege importantă în asigurarea egalităţii de gen
Articolul următorLiceul care demonstrează că o școală poate exista și fără bani de la părinți
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.