VIDEO: Mamă – “Condiţii mizere la secția de Pediatrie Soroca”. Administrația spitalului – “Este o situație temporară”.

0
5563

O mamă care se află cu copilul la secția de pediatrie a Spitalului Raional Soroca ne-a trimis un mesaj însoțit de imagini despre situația din spital.

“Mă aflu acum cu copilul în secția de Pediatrie Soroca și sunt şocată de ceea ce văd, spune Ala Straton. Copiii bolnavi zile întregi nu sunt examinați de medici. Stau şi dorm pe coridoare, în condiţii mizere, în ospătărie unde trebuie să mănânce bolnavul se află pacienți cu virus. Lipsesc medicamentele și seringi. Geamurile nu sunt pregătite de iarnă, este curentul. Copii practic sănătoşi care trebuie să fie externați se molipsesc de la cei bolnavi”.

Am discutat cu doamna Angela Rusnac, șefa Spitalului Raional Soroca, iar aceasta ne-a asigurat că este doar o situație temporară. “În Secția de Pediatrie se face reparație, iar între timp secția a fost transferată temporar aici în vale, în locul fostei secții de îngrijiri cronice. Antreprenorul finisează reparația capitală pe 20 ianuarie, așa ne-a promis, și noi copiii o să-i mutăm înapoi în deal. Rugăm părinții să ne înțeleagă că este o situație temporară și nu am avut altă posibilitate. Noi nu putem să investim în acest edificiu temporar, și am decis că mai bine ei să fie totuși în Soroca decât să mutăm secția la Florești. O să vedeți că în secția reparată vor fi condiții perfecte”.


Articolul precedentRomânia printre destinaţiile alternative ale anului 2020
Articolul următorVIDEO: Vezi cum va arăta Secția de Pediatrie Soroca. Lucrările de reparație urmează să se încheie în această lună.
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.