Eudochia Rusu, cunoscută în satul de baștină Holoșnița ca mătușa Dochița, a ajuns la frumosul jubileu de 100 de ani. Viața nu a fost niciodată mai frumoasă ca acum, când își vede copiii și nepoții pe la casele lor, iar strănepoții ascultători și cuminți…
Câți nepoți am?, nici nu-i țin minte. 16, se pare, bogdaproste! Când veneau cu toții, îmi împleau ograda, unu încolo, unul dincolo. Mă bucur că ascultă toți și învață”, se laudă bătrâna. În ajunul jubileului centenar, am vizitat bătrâna. Pentru că era hramul satului, s-au adunat și copiii la casa părintească, construită cu mulți ani în urmă cu mult greu, dar care a încălzit cei opt “pui” ai familiei Rusu…Copilăria și tinerețea au fost foarte grele, fiind marcate de război și foame, dar prin multă muncă și răbdare toate au fost depășite, ne-a spus mătușa Dochița, care în cea mai mare parte a vieții s-a dedicat familiei și copiilor. A muncit și la stat, fapt pentru care acum primește o pensie de 205 lei. Mai câștiga din vânzarea lucrărilor făcute manual. Se pricepea bine la țesut covoare și la uns case și era poftită la ajutor. Au agonisit cu soțul niște bani din vânzarea covoarelor și după cinci ani trăiți într-un bordei au cumpărat o palmă de pământ și lemn pentru casă. Așa a început să crească gospodăria familiei Rusu din satul Holoșnița. “Am făcut chirpici, am luat lemn, am grămădit ce puteam. Și apoi a venit fratele meu de la Șeptelici, de clacă, și am ridicat casa, am pus căpriorii. Într-o zi totul a făcut. Acum e mai bine de trăit. Care muncește — are”, spune femeia.
De vreo 20 de ani mătușa Dochița este văduvă. Bătrâna se bucură de fiecare zi de viață, ea fiind un om cu mare frică și dragoste de Dumnezeu, acesta fiind și secretul longevității, în opinia ei. “Pune nădejde în Dumnezeu și în Hristos cu o putere caldă, fierbinte și o să ajungeți și voi la 100 de ani”, ne asigură ea. Centenara este de părere că cetățenii trebuie să aibă o relație bună și cu statul, așa că la 20 octombrie, în ziua în care împlinește 100 de ani, neapărat va participa la alegeri — o obligație a fiecărui cetățean, susține femeia, care a solicitat să voteze la domiciliu.
Mătușa Dochița se trage dintr-o viță de femei longevive, sora sa fiind și ea una dintre cele mai vârstnice femei din raion. Ajunsă la această aniversare, femeia are o singură dorință: “Sănătate, vedere și să pot umbla”.
Liuba Știrbu, fiică: Noi totdeauna ne grămădim grămadă, patru surori (cei patru fii au decedat — n.a.). Mama ne întâlnea cu de toate. Ținea porci, rațe, găini. Eu sunt mezina, pe mine m-au ajutat mult în viață și ea, și surorile. Îi doresc să fie sănătoasă și să trăiască mulți ani, mulți ani înainte.
Tamara Bordeian, fiică: Eram toți mărunței, unul după altul, opt copii. Soba în mijloc și dormeam pe un pat trei fete și pe altul băieții și ne mai certam seara. Dimineața ne sculam, fiecare în grădină la lucru: la cules pătlăgele, la dat la porci, la vaci. Ne punea la lucru, nu cum acum. Și mama lucra mult. Nu a dormit niciodată la amiază. Îmi place să fac pâinea și plăcintele ca la mama. Scotea niște pâine așa de înaltă în tăvăli, bună, la toți le plăcea. Și prin casă era curat. Urmărea să nu fie o încrețitură pe pat, doamne ferește. Și acum cu bastonul întinde pătura să fie totul drept ca pe riglă.
Nicolai Matcovschi, ginere: O femeie tare cuminte. A muncit toată viața și a unit copiii toți împreună. Când erau sărbători se grămădeau toți la sărbători cu familii, cu nepoți. N-am cuvinte. Foarte bună femeie, inimoasă, credincioasă. Ea și acum citește Biblia și e bravo.
Elena Rusu, noră: Sunt cea mai mare noră din familie. Nu pot să vă redau cât respect am pentru soacra mea și răposatul socrul meu. Foarte mult mi-a plăcut să intru în așa familie unită, gospodăroasă. În sat îmi pare că nu a fost așa familie gospodăroasă. Îi doresc sănătate și putere și să ducem și noi așa o viață și foarte uniți până la bătrânețe, cum au fost socrii mei.
