Ana Morari s-a născut la 1 august 1991 în satul Ocolina. A studiat la specialitatea Canto academic în clasa Maestrului Mihail Muntean, la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău. Este solistă la Opera Naţională, acesta fiind un vis pe care-l avea încă din copilărie.
– Ana, cum ai ajuns la Teatrul de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, îţi doreai demult să ajungi acolo sau a fost ceva întâmplător?
– Nimic nu este întâmplător, chiar din clasa a doua ştiam că voi ajunge la operă. Cântând în corul de la şcoală observam că vocea mea nu este ca a tuturor copiilor, era mai ascuţită puţin. De îndată ce am absolvit gimnaziul m-am dus la Colegiul de Arte din Soroca, la specialitatea Dirijat coral şi aici mi-am pus bazele în muzică, însă nu pentru operă. Colegiul a însemnat foarte mult pentru mine, deoarece nu aveam până la asta vreo şcoală muzicală, aşa că am învăţat acolo totul de la zero, notele, solfegiul, armonie şi teorie pentru a putea intra la conservator. Apoi m-a pregătit o doamnă de la Conservator, o fostă solistă a Operei Naţionale care s-a născut tot la Soroca, este vorba de Vera Draganiuc. Am dat examenul chiar de ziua mea, am primit un 10 şi am fost admisă ca studentă la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
– Când şi cum ai primit vestea că vei fi soprană la Opera Naţională?
– Eu am visat la aceasta aproape toată viaţa mea şi când am fost oficial angajată am mers la prima lecţie, deoarece la noi lucrezi şi înveţi după care faci repetiţii, şi când am ieşit de la Teatrul de Operă atunci am simţit ce este fericirea adevărată. Era o zi frumoasă de septembrie, în care chiar am plâns de fericire. Am înţeles cât este de important să faci ceea ce-ţi place. Şi asta fac de atunci.
– Cât de mult contează vocea pentru o solistă de operă?
– Vocea contează foarte mult, este un instrument de primă valoare în ceea ce fac. Am renunţat la strigăt, eu mai strigam uneori, am renunţat şi la seminţe de floarea soarelui. Noi nu cântăm “pe fonogramă”, iar prin aceasta m-a şi atras specialitatea mea. Întotdeauna cântăm live şi de fiecare dată poţi transmite sentimente diferite, totul depinde de dispoziţia ta. De când am venit la conservator m-am schimbat foarte mult, asta nu o spun numai eu ci şi cei care au fost prezenţi lângă mine. Înainte de a cânta mă pregătesc, sunt zile când nu se poate să cânt, chiar dacă mai înainte puteam cânta în fiecare zi sau noapte. Am înţeles că somnul contează foarte mult pentru voce. Mai am nişte remedii care le fac când sunt răcită, m-au învăţat soliştii de la operă. Dacă am de cântat la 10.30 atunci mă trezesc neapărat pe la 6.30-7.00 şi fac exerciţii. După asta îmi încălzesc vocea, săracii vecinii mei, chiar am avut şi probleme cu ei, dar s-au rezolvat.
– Ce roluri ai avut şi pe care ai vrea să le joci neapărat?
– Am avut mai multe roluri în spectacole studenţeşti din cadrul clasei de operă, cum ar fi Micaela din “Carmen”, Mimi din “Boema”, dar şi altele în “La Traviata” de Verdi, “Iolanta” de Ceaikovski, “Liliacul” de Strauss. Am noroc de un dirijor foarte bun la care ţin mult, domnul Marin Balan şi de o regizoare cu care sunt fericită să lucrez Eleonora Constantinov. Am învăţat foarte mult de la dânsa. Să înveţi o operetă este foarte interesant, chiar acum sunt în proces de studiu. Eu noaptea iubesc să stau, să mă uit în clavir, care este o carte cu textul întregii opere, iar textul contează foarte mult la noi. Cânţi arii unde este foarte mult text pe care trebuie să le citeşti aşa că stau toată ziua cu creionul în mână. Iată acum pregătesc Donna Anna din “Don Giovani”. Pe parcursul anilor am înţeles că rolurile nu se joacă. Se joacă dame sau cărţi, iar rolul se trăieşte. Se trăieşte din momentul ce ţii clavirul în mână şi terminând peste vreo două zile de la încheierea spectacolului când se termină toată aglomeraţia. Vreau să joc Musetta din “Boema” lui Puccini, fiindcă mă reprezintă. Este vorba despre o domnişoară căreia îi place atenţia bărbaţilor, iubeşte şi-i place să fie întotdeauna în centrul atenţiei. Este de fapt o fată de treabă, care nu este uşuratică. Am lucrat la rolul acesta şi când vin la repetiţie chiar mă simt bine. Сontează mult şi partenerul fiindcă acolo sunt şi multe scene fierbinţi.
– Vrei să rămâi acasă pe scena naţională sau ai dori să ajungi şi pe marele scene ale lumii?
– Aş vrea să plec mai departe, să cânt în Italia, dar vreau mai întâi să fac mai multe spectacole acasă. Ca să te porneşti undeva trebuie să fii sigură pe tine, iar eu sunt sigură pe ceea ce pot. Spunea odată domnul Bulat că ar fi vrut să se monteze spectacolul Alexandru Lăpuşneanu în cetate, chiar ar fi fost foarte interesant. Am fost la acest spectacol doi ani în urmă şi am rămas impresionată, iar pe parcurs chiar mă gândeam cum ar fi dacă s-ar monta în cetate.
– O viaţă culturală impresionantă presupune şi multe intrigi de culise, te implici în ele sau le faci faţă?
– Este adevărat şi nu e posibil să nu intri în toate astea, dar trebuie să ştii cum să reacţionezi la ele. Voi care nu sunteţi în teatru credeţi că acolo totul este aşa de frumos, dar nu este aşa. Eu mereu sunt veselă, dar când intru în teatru parcă îmi pun o mască pe mine şi încerc să nu reacţionez la nimic. Eu am foarte puţini prieteni în teatru, în rest sunt cunoscuţi şi colegi care îmi plac. Dar nu pot să spun că mă deschid faţă de ei, decât dacă sunt cu dirijorul, regizorul sau partenerii mei. Eu sunt comunicabilă în afara teatrului şi nu mă prea implic în vorbe cu fetele. Eu le zic că întârzii la repetiţie, unele încep să mă întrebe ce rol o să joc, am avut cazuri când mi-au spus că spectacolul nu o să mai fie. Eu mă duc şi mor de plâns ca să aflu până la urmă că a fost o glumă a cuiva ca să mă facă să mă simt prost. Eu îi povesteam mamei câteodată ce se întâmplă pe la noi, dar acum nu-i spun chiar tot, ca să nu-şi facă griji.
– Apropo, dar cum ai ajuns la concursul televizat “X Factor” din România?
– La îndemnul colegilor mei din ,,Brio Sonores” am mers la audiţiile din Chişinău pentru emisiunea “X Factor”, apoi am fost invitată la Iaşi şi Bucureşti. Am planificat să cânt piesa ,,Je t’aime” a Larei Fabian, însă organizatorii concursului au ales să interpretez ,,Hora din Moldova”. M-am simţit foarte liberă, juraţii erau foarte prietenoşi, iar faptul că însuşi Horia Brenciu m-a îmbrăţişat, mi-a dat emoţii de nedescris deoarece îi admir creaţia. Am mers mai departe cu 3 de “Da”, urmând să plec la Bucureşti pentru altă etapă, care urma să fie vara. Vara trecută am fost însă plecată la un master-class de operă la o renumită soprană în Brăila şi din această cauză nu am putut merge la următoarele audiţii. Oricum a fost o experienţă pe cinste, pe care nu o voi uita, iar acum mă axez doar pe muzica academică şi operă.
– Şi în final, ce mesaj ai pentru pământenii tăi?
– Să credeţi în vise, la fel ca mine şi să mergeţi mai departe fiindcă totul este posibil.
– Succes şi realizări frumoase!
Acest articol este publicat în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanțat de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Programului.
