Tableta de vineri
Ceea ce trebuia să se întâmple opt luni în urmă, urmează să se producă zilele acestea, poate chiar în ziua când Dumneavoastră citiți această Tabletă. V-ați dat seama, bănuiesc, că este vorba despre investirea domnului Vasile Tofan în funcția de prim ministru al Republicii Moldova or, candidatura acestuia s-a vehiculat și la sfârșitul anului trecut, dar…nu a fost să fie. Și, precum spune o vorbă românească, „mai bine mai târziu decât niciodată” să mulțumim Domnului că evenimentul s-a produs (sper că s-a produs), că viitorul sună bine și că vom avea premier și de facto, nu doar de-iure. Fără supărare, dar fostul premier, Alexandru Munteanu, să-i dea Dumnezeu sănătate, nu a prea ieșit la rampă și, ca să fiu rău până la capăt, o să zic că cea mai importantă realizare a lui a fost faptul că a memorizat numele și pronumele miniștrilor pe care i-a avut în „gestiune”, ca până la urmă și acest plus să-i joace festa – cică demisia lui este direct legată de supărarea pe unul din miniștri care, probabil, îi mozolea mai des ochii și-i punea întrebări, răspunsul la care era peste competența premierului.
Până la urmă, stelele pe cer s-au așezat cum trebuie și matrapazlâcurile cu demiterea cabinetului s-au soldat cu pierderi minime, iar faptul că autoritățile Uniunii Europene au lăsat să se înțeleagă că în Republica Moldova s-au întâmplat lucruri normale și Chișinăul oricum rămâne lider în promovarea reformelor și pretendentul numărul un la aderare ne păstrează speranțele intacte. Acum urmează să vedem și să simțim pe propria piele ce va face și ce va drege Vasile Tofan, absolvent de Harvard Business School și Erasmus University Rotterdam, care v-a lucra (sau, cum zic basarabenii – v-a avea de furcă) nu cu entități gen Horizon Capital, AirSlate, Genesis, GoIT, VisiSeven și Hollywater, dar cu ceea ce v-a rezulta, inclusiv, de pe urma amalgamării voluntare. Este adevărat că, domnul Tofan are viziunea proprie în ceea ce privește căile și mecanismele de gestionare a unei țări nu doar aflate într-o continuă tranziție, dar și cutremurată de multiple probleme interne și de o luptă fără precedent dintre autorități și opoziție. Ce-i drept, candidatul desemnat a promis să facă remanieri în garnitura guvernamentală, dar acest lucru nu este atât de ușor de obținut ținând cont de faptul că interesele personale și de grup și cumetrismul, mulțumirea unei părți sociale și nemulțumirea altei părți sociale, au atins cote alarmante. Probabil, toată speranța domnului Tofan este în echipa pe care urmează s-o încropească, dar nu cred că remanierile vor fi spectaculoase, măcar și pe motiv că anul 2028 bate deja la ușă, iar Republica Moldova nu-și poate permite luxul să schimbe caii când vor câinii – considerați această frază inventată de mine drept o modalitate de a reda niște realități care nu ne lasă loc pentru manevre. În acest context, fără a cunoaște cine vor fi eventualii colegi noi de drum european a domnului Tofan, ași dori, dacă nu vă supărați, să pariez într-un fel, să fac o retrospectivă scurtă a actualilor miniștri în funcțiune și perspectivele lor de a rămâne alături de noul premier pentru o cale mai îndelungată.
Așadar, ași începe cu grupul de miniștri responsabili de vectorul extern, mai cu seamă dacă ținem cont și de faptul că de curând, după plecarea lui Alexandru Munteanu, Republica Moldova și Uniunea Europeană au deschis negocierile de aderare pentru Clusterul 6 – „Relații externe”, care cuprinde domenii precum politica externă, de securitate și apărare, precum și politica comercială comună a Uniunii Europene. Astfel, viceprim-ministră pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, în virtutea nu doar a funcției ocupate, a experienței acumulate, dar și a relațiilor sudate cu înalții demnitari europeni ar putea primi un DA de la domnul Tofan. Pe de altă parte, vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, din cauza unor scandaluri cu proprietăți, dar și procese de judecată cu un ambasador, NU ar trebui să facă parte din noua echipă guvernamentală. Figura ministrului de externe este prea importantă ca în acest fotoliu să rămână o persoană cu tentă evident politică și cu experiență profesională și diplomatică discutabilă. Există în Republica Moldova suficienți diplomați, inclusiv neangajați în câmpul muncii, care ar putea să ne reprezinte cu onoare și demnitate pe această ultimă sută de metri – de exemplu, Daniel Vodă sau Iurie Reniță. Ca să nu zic și despre mai mulți ambasadori „de ocazie”, care nu știu ce plus valoare aduc Republicii Moldova fiind „într-o excursie de lungă durată”, în țări strategice cum ar fi, de exemplu, China.
În ceea ce privește garnitura de miniștri responsabili de vectorul intern, aici majoritatea candidaturilor rămân la latitudinea domnului Vasile Tofan. Să zicem, vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea este, în opinia mea, o figură emblematică a actualei guvernări și c-am peste tot a făcut față lucrurilor și ar merita un DA, dar în urma amalgamării pot apare variante. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, merită și el un DA, fiindcă majoritatea angajaților din acest domeniu recunosc că „nu am avut un ministru mai consecvent și mai responsabil în ceea ce face”. Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, de câteva ori a trecut ca prin urechile acului, lucru care ar putea să NU se întâmple și de această dată. Acest lucru se referă și la ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, care ar putea primi un NU pe motiv că escrocherii, de exemplu, rămân în continuare mai ingenioși și mai insistenți decât cei care trebuie să le pună capacul. Între DA și NU se află ministrul Apărării, Anatolie Nosatâi or, cazurile tragice din armată cântăresc deja prea greu – pe de o parte, iar pe de altă parte nu prea avem cadre militare bine pregătite, iar unul care păruse mai bun ca alții s-a dovedit a fi spion rus. Viceprim-ministru pentru reintegrare, Valeriu Ghiveri și ministrul Justiției Vladislav Cojuhari nu au rupt gura târgului și un eventual NU ar putea fi justificat. Precum ar putea fi justificat un eventual DA pentru Eugen Osmochescu, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Andrian Gavriliță, ministrul Finanțelor sau Dorin Junghietu, ministrul Energiei, unul din miniștrii mei preferați, omul care a venit acasă atunci când a trebuit să pună umărul. Emil Ceban, ministrul Sănătății, după lacrimile vărsate la Bălți ar putea primi un DA de la șef, precum ar putea primi un NU Natalia Plugaru, ministra Muncii și Protecției Sociale, fiindcă mulți dintre acei care au muncit astăzi nu sunt protejați social. Un DA de încurajare ar merita și ministrul Culturii, Cristian Jardan, iar după ce a fost scos de pe lista candidaților la funcția de primar general al Chișinăului un NU ar putea primi ministrul Mediului Gheorghe Hajder, deși în primăvară acesta a fost unul din cei mai activi și omniprezenți, în spațiul public, miniștri. Despre Alexei Buzu, Secretarul General al Guvernului pot spune că acel DA sau NU v-a fi direct proporțional cu succesul sau insuccesul amalgamării voluntare. Urmează de văzut, dar eu cred că mai degrabă va fi NU.
În fine, nu luați în serios aceste „pronosticuri” (Tableta a fost scrisă miercuri, 15 iulie – V.C.), fiindcă chiar nu fac nici cât o ceapă degerată, pentru că unul Vasile Tofan știe cu cine va merge în nu atât de lunga cale care a rămas până la vederea lungului nasului. De altfel, spunea cineva că astăzi, 17 iulie 2026, guvernul Tofan urmează să fie investit și, implicit, Dumneavoastră cunoașteți cine a plecat și cine a rămas pentru a implementa în viață cele trei scopuri propuse de premierul Vasile Tofan – Restabilirea, obținerea și fortificarea încrederii, Repornirea economiei și Aducerea Republicii Moldova în Uniunea Europeană cât mai curând posibil.
Și încă ceva pentru acei care au avut răbdarea să citească acestă Tabletă până la sfârșit. Or, în titlul se spune despre tripla misiune a lui Vasile Tofan, dar este scris doar despre două. Vă asigur că stau bine cu aritmetica, iar acestă greșeală am făcut-o intenționat pentru a scoate în evidență cea de-a treia misiune – la fel de importantă ca celelalte două. Este vorba despre pregătirea propriei candidaturi sau a oricărei alte candidaturi din garnitura guvernamentală pentru a participa la alegerile prezidențiale următoare, la care Maia Sandu nu mai poate să candideze. Dacă nu vom face acest lucru, dacă vom crede că lucrurile vor merge de la sine putem fi martorii unor surprize, care să ne deturneze pentru totdeauna de pe calea aderării la Uniunea Europeană.
Despre Planul A și Planul B dați-m voie să nu mai vorbesc, deoarece la București lumea politică are, după cum se vede, probleme mult mai importante decât a-și aduce fiica rătăcită acasă…
