Un sorocean inculpat de conducere în stare de ebrietate a accidentat automobilul judecătorului de caz și a fost condamnat la 9 luni de închisoare

0
362

Un caz neobișnuit a fost examinat recent de Judecătoria Soroca, unde un bărbat a încercat să-și influențeze propria cauză penală. Bărbatul, inculpat într-un dosar pentru conducere în stare de ebrietate, a decis să accidenteze intenționat automobilul judecătorului care îi examina dosarul – sperând că astfel îl va putea recuza și va obține o pedeapsă mai blândă, transmite tvrmoldova.md

Potrivit sentinței, la data de 20 martie 2025, bărbatul, aflat la volanul unui „Nissan Premiera” a lovit un „Mercedes” parcat regulamentar, automobil ce aparținea judecătorului Alexandru Zadorojniuc, cel care îi examina cauza.

A doua zi, în cadrul ședinței de judecată, Pegza Anatolie a depus cerere de recuzare a magistratului, invocând faptul că i-a accidentat mașina și considerând că, în aceste condiții, judecătorul „nu va putea fi obiectiv”.

Ulterior, inculpatul a recunoscut integral faptele și a declarat că a acționat cu intenția de a-l determina pe magistrat să se retragă din dosar. În fața instanței, acesta a spus că regretă acțiunile comise și că nu a conștientizat consecințele faptei sale, solicitând o pedeapsă mai ușoară sub formă de muncă neremunerată.

Judecătoria Soroca l-a găsit vinovat de comiterea infracțiunii de amestec în înfăptuirea justiţiei, stabilindu-i o pedeapsă de 9 luni de închisoare, la care s-a adăugat parțial pedeapsa anterioară.

În final, prin cumulul pedepselor, Pegza Anatolie a primit 10 luni de închisoare cu executare în penitenciar de tip deschis și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Până la rămânerea definitivă a hotărârii, bărbatul va fi plasat în arest preventiv.

El a fost dat în căutare printr-o încheiere emisă de Judecătoria Soroca, sediul Central, la 24 octombrie 2025.

Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.


Articolul precedentZeci de adulți din Soroca au învățat limba română gratuit în ultimii trei ani
Articolul următorO nouă investiție în zootehnie. Fermǎ modernă de lapte în raionul Florești
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.