Un festival pentru cei care au dăruit neamului o voce și un ideal

0
235

Recent, în incinta IPLT „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din orașul Drochia, s-a desfășurat Festivalul raional de cântec „Ion și Doina Aldea-Teodorovici”, eveniment dedicat celor doi mari artiști care au devenit simboluri ale dragostei de neam și ale culturii românești.

Deschiderea festivalului a fost marcată de un moment deosebit – mesajul transmis de doamna Eugenia Marin, mama regretatei interprete Doina Aldea-Teodorovici, care a vorbit cu emoție despre moștenirea artistică a fiicei sale.

Publicul a fost impresionat de evoluția Ansamblului de chitariști „Punctul pe I”, condus de domnul Vitalie Bîrgău, care a interpretat un repertoriu de excepție, plin de sensibilitate și expresivitate. Pe scena festivalului au urcat elevi din mai multe instituții de învățământ din raionul Drochia, care au adus, prin cântecele lor, un sincer omagiu cuplului artistic Ion și Doina Aldea-Teodorovici.

Organizatoarea evenimentului, doamna Cojocaru-Țurcan Ecaterina, metodistă principală în cadrul Direcției Educație Drochia, a menționat că scopul festivalului este nu doar promovarea valorilor naționale, ci și dezvoltarea talentului tinerilor interpreți.

„Prin acest festival, dorim ca elevii să redescopere mesajul profund al muzicii celor doi artiști – iubirea de țară, demnitatea și libertatea. Ei rămân modele pentru generațiile de azi și de mâine”, a spus doamna Cojocaru-Țurcan.

Concursul „Doina și Ion Aldea-Teodorovici”, parte a aceluiași eveniment, s-a desfășurat pe trei categorii: clase primare, gimnaziale și liceale. În competiție au participat aproximativ 30 de elevi, evaluați de un juriu format din cinci membri.
La final, toți concurenții au primit diplome de participare, iar rezultatele au fost anunțate online. Printre laureați s-a numărat și Iuvelina Coada, participantă la categoria liceală, care a obținut locul II.

„Am avut emoții foarte mari, ca de fiecare dată când urc pe scenă. Deși am fost răcită, m-am bucurat enorm de aplauzele publicului. Pentru mine, această experiență înseamnă mai mult decât un premiu – este o amintire care rămâne”, a declarat tânăra interpretă.

https://www.facebook.com/reel/1439526310447014/

 


Articolul precedentTinerii de la Colegiul de Arte „Nicolae Botgros” din Soroca au discutat despre pericolele drogurilor / GALERIE FOTO
Articolul următorTotaluri… în spiritul opoziției, după consultările cu candidatul desemnat la funcția de premier, Alexandru Munteanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.