Ministerul Sănătății a anunțat în această seară despre confirmarea unui caz de rujeolă, pe teritoriul Republicii Moldova, la un copil de trei ani din orașul Soroca, revenit recent din Federația Rusă. S-a constatat că atât copilul, cât și persoanele cu care a contactat nu au fost vaccinate împotriva rujeolei, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, părinții minorului au solicitat asistență medicală după apariția simptomelor caracteristice bolii. Copilul a beneficiat de tratamentul corespunzător.
Rujeola este considerată o infecție extrem de contagioasă, care se transmite pe cale aeriană de la persoana bolnavă. Se manifestă prin febră înaltă, ochi inflamați, frică de lumină, lăcrimare, eliminări din nas, tuse uscată iar în a treia sau a patra zi de boală se asociază cu pete roșii la nivelul pieii, care apar, inițial, în regiunea feței și a gâtului, iar apoi se extind pe tot corpul.
Copiii nevaccinați riscă să dezvolte complicații, printre cele mai frecvente fiind laringita, pneumonia și meningita.
Rata vaccinării împotriva rujeolei la copiii ce au împlinit vârsta de un an, în Republica Moldova, este de 84,2%, în timp ce Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca acoperirea vaccinală să fie nu mai puțin de 95%.
Ministerul Sănătății specifică că acesta este al doilea caz de rujeolă înregistrat de la începutul anului curent. Pe parcursul anilor 2021 și 2022 nu au fost raportate cazuri. Republica Moldova deține certificate de eliminare atât a rujeolei, cât și a rubeolei de pe teritoriul țării.