Un bărbat a fost condamnat pentru confecționarea și folosirea unui permis de conducere fals, în urma unei sentințe pronunțate de Judecătoria Soroca în luna ianuarie. Inculpatul, a fost găsit vinovat de obținerea și utilizarea documentelor oficiale false, folosind un permis de conducere creat în mod fraudulos. Documentul fals a fost descoperit atunci când a fost oprit de un polițist în satul Căinarii-Vechi, pe motiv că mergea haotic, fiind în stare de ebrietate.
Potrivit sentinței, bărbatul a recunoscut vinovăția și a declarat că, în perioada anilor 1992-1995, locuind în Ucraina, a găsit un permis de conducere aparținând unui cetățean ucrainean. În anii 2007-2008, folosind acel permis și o imprimantă color, a confecționat un permis fals introducându-și propriile date personale. Expertiza tehnico-științifică a relevat că permisul fals nu corespundea standardelor oficiale, fiind realizat cu o imprimantă InkJet Color, cu diferențe semnificative în elementele poligrafice de design.
În fața instanței, bărbatul a recunoscut integral faptele și și-a exprimat regretul pentru ceea ce a făcut. În final, a fost condamnat la 6 luni de închisoare, totodată pentru concurs de infracțiuni prin cumul total al pedepselor aplicate, i s-a adăugat pedeapsa neexecutată stabilită prin altă sentință în toamna anului 2023, fiindu-i aplicată pedeapsa definitivă de un an de închisoare. Pedeapsa nu va fi executată, dacă în termenul de probă de doi ani, condamnatul nu va săvârși o nouă infracțiune.