Tableta de vineri
Zilele acestea toată suflarea progresistă și „progresistă” din Republica Moldova a „sărbătorit” un an de la căderea regimului Plahotniuc și instaurarea unui alt regim care, prin (in)coerența și (in)capacitatea sa, se vrea la fel de odios și la fel de insuportabil. Ba chiar nu doar se vrea, dar și este cu certitudine. Or, dacă cineva consideră că schimbările s-au produs și astăzi putem răsufla mai ușor și putem privi cu încredere în viitor, l-aș ruga să ne aducă și nouă, răutăcioșilor cu cerul gurii negru, argumente în favoarea „tezei” cu privire la această (ne)schimbare. Personal, dacă nu vă supărați, consider că acest an a fost unul pierdut, iar luminița din capătul tunelului este la fel de departe ca și pe timpurile lui Plahotniuc. Sau, poate, și mai rău…
De altfel, acest an fără regimul unuia din mulții Vlazi care ne-au marcat și ne marchează soarta a început vara trecută cu stângul și deznodământul nu putea fi altul decât ceea ce avem astăzi — haos și dezmăț, deznădejde și incertitudine. Încropită în mare grabă, la insistența unor analiști și comentatori politici, alianța situativă nefirească PSRM-ACUM nu doar a fost un proiect politic eșuat, dar și o bâtă care a lovit nemilos în capul celor două formațiuni de dreapta, cu cele mai mari șanse de a repara ceea ce s-a stricat de la independență încoace, PAS și PPDA. Cu părere de rău, vocea celor care s-au opus vehement acelui mariaj dezgustător nu a fost auzită, fiindcă, vedeți Dumneavoastră, s-a mers pe două principii trecute, chipurile, prin ciur și dârmon: primul — să facem coaliție măcar și cu necuratul, pentru a trece râul și doi — scopul scuză mijloacele. Păi, ambele s-au dovedit a fi un fiasco total: nici râul nu am trecut și nici scopul nu l-am atins! În loc să tăie poala, după fuga lui Plahotniuc, să le dea papucii socialiștilor, să demonstreze maturitate politică măcar în al 12-lea ceas și să organizeze alegeri parlamentare anticipate, ACUM-iștii au crezut în povești gen „lupul ăși poate schimba și părul, și năravul” și au nimerit într-o capcană de unde nu pot ieși nici astăzi. Ba și mai rău, dreapta noastră politică este astăzi mult mai răzlețită ca altă dată și doar cu câteva luni până la alegerile prezidențiale este clar un singur lucru — electoratul proeuropean și unionist este în derută, iar liderii politici de la Chișinău n-au învățat nici o lecție din trecutul „glorios”, continuă să calce pe aceeași greblă, pun interesele, ambițiile și orgoliile proprii înaintea interesului oamenilor care gândesc cu capul, dar nu cu fundul, pardon, și nu va fi nici o surpriză dacă Dodon și K vor jubila la toamnă din nou.
Pe de altă parte, ceea ce nu au putut face Maia Sandu și Andrei Năstase — să-l trimită pe Dodon în anonimat (iar de acolo nu este cale întoarsă, exemplul lui Vladimir Voronin fiind cel mai elocvent) — ar putea-o face democrații lui Filip. Chiar dacă astăzi PDM-ul și PSRM-ul sunt înhămați la aceeași căruță, care ne duce unde doriți numai nu pe calea cea dorită și creează impresia falsă că „tot ce zboară se mănâncă”, ar mai trebui ca încă doi-trei deputați de-ai lui Filip (sunt convins că aceștia există și că nu toți sunt masochiști ca Diacov) să revină la sentimente mai bune și să demonstreze prin fapte că PDM este un partid proeuropean și că viitorul lor, al copiilor și nepoților lor este alături de Berlin și Paris, dar nu împreună cu Bișkekul și Uriupinscul. Iar dacă cineva crede că acest lucru este imposibil și că acei care au dorit să plece au făcut-o deja (la Candu sau la Shor), aș vrea să le amintesc că acolo unde sunt oameni, acolo este loc întotdeauna și pentru verticalitate, și pentru trădare. Și vă aduc un exemplu, care mă va scuti de alte comentarii: jurnaliștii care încă un an în urmă ciuguleau din palmele regimului Plahotniuc și ne rodeau urechile cu sintagme de genul „fugarii penali Țopa” astăzi se regăsesc la alte televiziuni (sau, la aceleași canale TV, dar cu alți stăpâni), slujesc cu aceeași îndârjire alți oligarhi și ne vorbesc cu patimă despre… „fugarul condamnat la pușcărie Plahotniuc”. Acești cameleoni și oportuniști mârșavi, acești roboți care știu doar să citească ceea ce li se scrie fac parte, cu părere de rău, din peisajul nostru și acest lucru este inexplicabil. Or, acolo unde sunt politicienii și jurnaliștii mereu este loc pentru curvărie, vorba regretatei Lidia Istrati.
În fine, majoritatea absolută din oamenii cu care am vorbit „la această aniversare” au menționat că după plecarea lui Plahotniuc nu au sesizat nici o schimbare și că unul rău s-a dus, iar altul la fel de rău a venit. Este părerea oamenilor și aceasta trebuie respectată. Personal, aș compara anul care a trecut după căderea regimului Plahotniuc cu ceea ce însemna pe timpurile sovietice munca în condițiile de după Cercul Polar și când un an era considerat ca trei ani. Cam la fel este și în cazul nostru…
P.S.
Când această Tabletă era deja scrisă, am aflat că fracțiunea parlamentară a PDM și partidul în general a suferit încă o mare pierdere – deputatul Angel Agachi a trecut în tabăra lui Adrian Candu, la Pro Moldova. Cu sau fără bani, aceasta contează mai puțin.
