Campanie inedită lansată de Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei DACIA, la Soroca. Sub genericul „Tu ai dreptul să…”, inițiativa aduce în prim-plan accesul la justiție și egalitatea de gen.
Campania își propune să informeze, dar și să inspire. Tinerii sunt încurajați să devină vocea schimbării și să promoveze respectarea drepturilor fundamentale.
Primul videoclip al campaniei a fost lansat recent. În el, mai mulți tineri vorbesc despre importanța cunoașterii și respectării propriilor drepturi. Toți încep cu aceeași frază: „Tu ai dreptul să…” – o chemare la conștientizare și implicare.
„Este important ca fiecare dintre noi să știe că are un cuvânt de spus, că drepturile nu sunt doar pe hârtie, ci trebuie trăite și apărate zi de zi”, spun participanții.
Activitățile din cadrul campaniei vor continua în perioada următoare, cu evenimente interactive, educative și creative, adresate atât copiilor, cât și adulților.
Inițiativa face parte dintr-un efort mai larg de promovare a justiției echitabile și a egalității de șanse în Republica Moldova.














