Cinci laptopuri au fost furate din Gimnaziul din satul Țarigrad, anunță Inspectoratul General al Poliției. În urma măsurilor de investigații întreprinse, la scurt timp de la comiterea infracțiunii polițiștii din Drochia au identificat și localizat trei persoane suspecte, scrie stiri.md
Acestea s-au dovedit a fi trei minori de 14, 16 și 17 ani, locuitori ai raioanelor Rîșcani și Drochia, unul dintre ei fiind în vizorul poliției. Minorii sunt suspectaţi că ar fi furat din gimnaziul în care învață unul dintre ei, cinci laptopuri și componente (accesorii) pentru calculatoare și conexiune la internet. Aceștia ar fi pătruns în sediul instituției prin geam.
Acum, suspecții sunt cercetaţi penal pentru furt, iar oamenii legii întreprind în continuare măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și primirii unei decizii legale în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
În urma măsurilor întreprinse obiectele sustrase au fost depistate și urmează a fi restituite instituției de învățământ.