Locuitorii satului Țepilova, comuna Ocolina, acum au apă la robinete. De hramul satului, apeductul construit recent a fost dat în exploatare.
Apeductul care a adus apa din râul Nistru în toate cele 230 de gospodării din sat a fost construit în decurs de doar două luni de zile, informează ADR Nord. Acesta a apărut în cadrul subproiectului „Construcția rețelei de aprovizionare cu apă și canalizare în satul Țepilova”, parte a unui proiect de dezvoltare regională cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), obiectiv ul cărui este să asigure cu apă potabilă încă 15 localități rurale din raionul Soroca.















