Tentativă de omor: Agresor cu antecedente penale, condamnat la 20 de ani de închisoare

0
130

  Procuratura municipiului Chișinău anunță că, printr-o sentință recent pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, pentru tentativă de omor, în temeiul  art. 27 și art. 145 alin. (2) lit.j) din Codul penal al Republicii Moldova, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Potrivit probatoriului administrat de procurori, la data de 30 martie 2025, inculpatul, aflându-se pe strada Alexei Mateevici din capitală, fiind in stare de ebrietate alcoolică, a avut un conflict cu un amic de pahar, în urma căruia, acționând cu intenție,  i-a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul în regiunea gâtului, transmite procuratura.md

Tentativa de omor nu a fost dusă la bun sfârșit din cauze independente de voința agresorului, întrucât la fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Asistență Medicală, care i-au acordat victimei primul ajutor, acesta fiind ulterior transportat la Institutul de Medicină Urgentă.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunilor imputate.

Procurorii au stabilit că inculpatul are antecedente penale, fiind anterior condamnat pentru o faptă similară – tentativă de omor, comisă în anul 2015.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru.

Notă: Persoanele acuzate de săvârșirea unei infracțiuni sunt prezumate nevinovate până când vinovăția lor nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.


Articolul precedentCondamnat pentru escrocherie: Un bărbat și-a păcălit verișorul să ia un credit folosind terenuri deja vândute
Articolul următorDodon îl așteaptă pe Plahotniuc să vorbească despre imaginile „ilegale” cu „Kuliokul”
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.