Vă propun, stimați cititori, un exercițiu de imaginație: ce-ați zice Dvs. dacă președintele Germaniei, numele căruia sunt convins că puțini îl cunosc (Frank-Walter Steinmeier) sau cel al Federației Ruse, pe care îl știe fiecare, iar unii chiar îl iubesc mai tare decât pe propria mamă (Vladimir Putin), ar ieși zi de zi în fața cetățenilor și ar explica oamenilor cum să se comporte în condiții de pandemie sau le-ar sugera care sunt simptomele principale și deloc periculoase ale coronavirusului.
Și toate acestea spuse cu o doză de optimism, numai că pe… fundalul a 1500 de gropi săpate la cimitir pentru acei care ar urma (???) să-și dea viața în lupta cu această năpastă. Sunt convins că majoritatea dintre Dvs. ar considera o astfel de intervenție drept blasfemie și nonsens, fiindcă în așa cazuri de forță majoră vorbesc epidemiologii și virusologii și nicidecum juriștii și politicienii.
La noi însă se întâmplă tocmai invers și acest „fenomen” are o explicație: în ultima vreme sistemul medical, în general, și serviciul epidemiologic, în cea mai mare măsură (fiți de acord, anterior când cineva vorbea de „sanepid” se avea în vedere o instituție care doar face ceva analize de laborator, eliberează certificate de funcționare, pune amenzi celor certați cu normele sanitare și otrăvește șoarecii, șobolanii, țânțarii, gândacii și alte gângănii), a degradat până la un hal fără de hal, iar cei aflați la putere, indiferent cum s-au numit și în ce perioadă au „rulit”, mereu au ales să cumpere mai bine un automobil luxos decât un aparat de respirație artificială.
De altfel, văzând că exemplul propriu de a se da cu părerea când vine vorba de orice sferă de activitate (de la șah până la medicină) s-a dovedit a fi contagios, și mai mulți „lideri de opinie” tot mai des și mai des ies la rampă (unii din ei utilizând în loc de tribună cele 1500 de gropi), președintele Dodon a propus, zilele trecute, un moratoriu pe declarații politice în perioada crizei declanșate de coronavirus. Lăudabilă această inițiativă, dar la fel de cinică și la fel de ipocrită ca și altele. Or, nu politicienii în general, dar cei din propriul anturaj au vociferat propuneri și inițiative belicoase care nu au nici în clin, nici în mânecă cu lupta împotriva coronavirusului.
Să zicem, cine a tras-o de limbă pe Valentina Tereșkova, pardon, pe Dumitru Diacov să iasă tocmai acum, în plin foc și pară, cu propunerea ca președintele Republicii Moldova să fie ales de parlament, dar nu de întreg poporul? De astfel de declarații are nevoie astăzi societatea noastră? Crede cineva că Diacov, care i-a „zacalebit” pe toți cu inițiativele sale „pacifiste”, a făcut acest lucru fără să știe proaspeții colegi (încă mai ieri, „dușmani de moarte”) de coaliție? Eu nu cred, precum nu cred că ceilalți actori politici trebuiau să ia apă în gură și să aplaude propunerea aberantă a celui care se poate considera cel mai bun ucenic al lui Lucinschii.
Ce-i drept, ulterior Pavel Filip și socialiștii au declarat că nu împărtășesc părerea lui Diacov, dar acea intervenție a semănat mai mult cu o fățărnicie decât cu un adevăr… Sau, cui i-a trebuit să se facă atâta tam-tam la tema „poliței de asigurare medicală”, care trebuie să fie cumpărată de conaționalii noștri veniți de peste hotare? De ce acest subiect pe cât de important, pe atât de sensibil trebuia să dezbine și mai tare societatea și să ne plaseze pe diferite părți ale baricadei — în acei „de pe loc” și în acei „veniți”?
Apropo, clasa politică de pe malul Bâcului mereu a fost „ingenioasă” când venea vorba de schimbarea accentelor (adică, de a crea probleme artificiale, în detrimentul celor existente). Să ne aducem aminte cum agrarienii au reușit să dezbine societatea de atunci pe probleme de limbă și istorie, făcând ca părinții să meargă împotriva copiilor, ca frații să nu se mai aibă de frați. Acum, în plină pandemie, au găsit o altă temă de discuții și de dezbinare — polițele de asigurare medicală.
De parcă noi, acei care avem aceste polițe, suntem apărați și protejați (vezi strigătul de durere al doamnei internate la spital, căreia i se propusese în rol de WC o… căldare. Și aceasta în timp ce costul unei zile de tratament în spital se estimează la peste 2000 de lei), iar acei care au trimis acasă miliarde de euro (!!!) n-ar fi meritat o atitudine mai omenească față de umila lor persoană. La urma urmei, acești oameni nu au plecat, la vremea lor, peste hotare că voiau să… scape de propria familie și să argățească naiba știe pe unde.
Și, la sfârșit, încă un exercițiu de imaginație: ce s-ar fi întâmplat dacă aceste sute de mii de cetățeni nu ar fi plecat peste hotare, dar ar fi rămas acasă? Ce ar fi fost astăzi cu economia RM? Cine (cu excepția celor care au pensii cu patru zerouri) și-ar fi putut permite achitarea serviciilor comunale și altor servicii cu pensiile de 1000-3000 de lei? Care ar fi fost, la urma urmei, rata șomajului și, implicit, nivelul de criminalitate (se știe că lumea când nu are ce face se ocupă de năzdrăvănii)?… Și noi acum ne luăm de capul unor bieți oameni care și-au pierdut sănătatea și și-au pus la grele încercări propriile familii și care, cu siguranță, vor procura această inestimabilă poliță… Rușine să ne fie… Mai bine am sta acasă și …am păstra distanța socială.
