Start oficial pentru campania electorală din R. Moldova

0
73

Astăzi începe campania electorală pentru referendumul republican constituțional și pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC).

Aceasta amintește că în perioada campaniei este permisă doar publicitatea electorală pentru candidații și participanții înregistrați la referendum, în timp ce publicitatea politică este strict interzisă.

Legislația electorală interzice utilizarea resurselor administrative de către candidați, cum ar fi lansarea de proiecte de infrastructură sau achiziții din bugetul public. De asemenea, bunurile publice pot fi oferite competitorilor electorali doar pe bază de contract, în condiții de egalitate.

Conform regulilor, candidaților li se interzice organizarea de evenimente cu scop electoral, precum concerte sau demonstrații cu implicarea artiștilor, și distribuirea de materiale promoționale cu simbolistica lor în cadrul acestor manifestări. În schimb, ei pot organiza întâlniri directe cu alegătorii, iar autoritățile trebuie să asigure condiții egale pentru desfășurarea acestor evenimente.

CEC face apel către toți competitorii electorali să respecte cu strictețe prevederile legislației pe parcursul campaniei.


Articolul precedentCU SENS: Investigație, copii de deputați șpăgari / VIDEO
Articolul următorHai cu noi în Europa! La circa 250 de kilometri de Câmpia Sorocii am văzut școli și grădinițe ca în Franța sau Germania

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.