În Gimnaziul Vărăncău au avut loc competiții la tenis de masă în cadrul Spartachiadei elevilor.
Competiția s-a desfășurat în două grupe de vârstă: mică — clasele IV, V, VI și mare — clasele VII, VIII, IX. Scopul întrecerii a fost și popularizarea acestui gen de sport printre elevii de la sate.
Într-un final, în grupa mică locurile premiante s-au împărțit astfel: clasa a VI-a — locul I, clasa a IV-a — locul II și clasa a V-a — locul III. La fel și în „grupa mare” nu s-a prea ținut cont de „ierarhie”: clasa a IX-a — locul I, clasa a VII-a — locul II și clasa a VIII-a — locul III. La individual, printre cei mici cei mai buni au fost Tudor Boțoc (clasa a VI-a), Silviu Talmaci (clasa a VI-a), Cristian Cușnir (clasa a V-a), Mădălina Vasilian (clasa a V-a) și Liliana Boțoc (clasa a VI-a).
În grupa mare s-au evidențiat Valentin Bădănău (clasa a IX-a), Ion Țeilic (clasa a VII-a), Dumitru Apreutesei (clasa a VIII-a), Cristian Tașnic (clasa a IX-a), Mihaela Romanovschi (clasa a IX-a) și Augustina Costin (clasa a VIII-a). Fiecare participant la competiție a fost premiat cu Diplome de gradul respectiv și bani, de la 30 până la 60 de lei.
Rolul de „sponsor” și l-a asumat primăria locală (primar Petru Boțoc), căruia îi mulțumim și pe această cale.
Următoarele întreceri din cadrul Spartachiadei se vor desfășura la volei, fotbal, dame, șah, pregătirea fizică generală…
Valeriu TAȘNIC, arbitru