Spectacolul “În cătuşele Siberiei” revine (VIDEO)

0
151

La teatrul “Veniamin Apostol” din Soroca au loc ultimele repetiţii pentru restabilirea spectacolului “În cătuşele Siberiei”.

După o pauză de câţiva ani, noua componenţă a studioului “Cortina” va readuce publicului spectacolul montat după povestirea lui Spiridon Vangheli. “Cred că ar trebui să vină la spectacol toţi, şi generaţia mai în vârstă, dar şi cea tânără, îmi spune Polina Zubati, care joacă rolul mamei Olguţei. Copiii nu cunosc istoria neamului şi prin acest spectacol transmitem un mesaj generaţiei noastre, prin care povestim drama poporului”.

Din fosta distribuţie au rămas doar trei actori, Nicoleta Mâţu, Cristian Baltă şi Polina Zubati, restul sunt feţe noi — Nichita Răilean, Valeria Găvoază, Nicoleta Turcu, Olivia Mânăscurtă, Cristi Bordianu, Andrei Socolov, Nicolae Maxim, Natalia Coţaga, Valeria Hangan, Ana-Maria Halupneac, Ana Samarin şi Alexei Botnari. “Îmi pare bine că sala de spectacole a teatrului “Veniamin Apostol” este din nou ocupată de decorul spectacolului “În cătuşele Siberiei”, ne zice directorul teatrului Petre Popa. Am zis că este ocupată fiindcă cu adevărat este şi o bucurie, şi o problemă, pentru că montând acest decor sofisticat şi destul de voluminos nu-l mai poţi scoate. Asta mă face să ies în stradă şi să merg prin sate cu spectacolele celelalte, chiar recent am jucat la Rudi”.

Premiera spectacolului în noua distribuţie va avea loc săptămâna viitoare, iar primii spectatori vor fi colaboratorii penitenciarului din Soroca şi o parte dintre deţinuţii de acolo. Scenografia spectacolului aparţine lui Iurie Matei, selecţia muzicală a fost realizată de Alexandru Târşu, iar regia este “semnată” de Alexandru Cozub. Urmăriţi afişele teatrului pentru a cunoaşte zilele în care va fi jucat spectacolul.

Articolul precedentPentru cine votăm la alegeri? Iurie Leancă: cu guvernarea sau în opoziție?
Articolul următorНевероятно, но факт! Общего кандидата зовут Майя Санду!
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.