La campionatele mondiale la triatlon forță, probele „genuflexiuni”, „împins din poziție culcat” și „dezdoirea spatelui”, au participa circa 300 de sportivi din 24 de țări. Din selecționata Republicii Moldova au făcut parte și doi sportivi soroceni, ambii discipoli ai Școlii sportive raionale (director Vsevolod Gâtlan).
Astfel, Marcel Toma a ocupat cinci locuri I, stabilind două recorduri mondiale și un record european. Rezultate frumoase a înregistrat și celălalt sportiv, Denis Eremia. Participarea noastră la competiție a fost posibilă datorită ajutorului acordat de Consiliul raional Soroca, în persoana domnilor Veaceslav Rusnac și Andrei Jitniuc, lucru pentru care suntem recunoscători. (Oleg GRESEV, Antrenor Emerit)