Somnul îi poate ajuta pe adolescenţi să facă faţă situaţiilor stresante

0
56
Sursa: pixabay.com
Sursa: pixabay.com

O noapte bună de somn îi poate ajuta pe adolescenţi să facă faţă stresului provocat de situaţiile sociale.

Cercetătorii de la Universitatea Michigan (MSU), Statele Unite ale Americii, au desfăşurat un studiu în care au participat elevi de liceu şi care s-a concentrat asupra modului în care adolescenţii fac sau nu faţă stresului. Rezultatele obţinute spun că adolescenţii care au parte de un somn odihnitor pot face faţă mai bine situaţiilor sociale stresante, în acest studiu fiind pus accentul pe problemele etnice şi rasiale, notează Medicalxpress

 

Cercetătorii susţin că adolescenţii care dorm suficent prezintă abilităţi de rezolvare a problemelor mai bune şi sunt mai dispuşi să apeleze la ajutorul colegior şi al celor apropiaţi atunci când se confruntă cu o problemă. 

„Acest studiu are implicaţii importante”, explică Yijie Wang, asistent universitar al Catedrei de dezvoltare umană şi studii familiale din cadrul MSU. Acesta mai adaugă: „Înţelegerea modului în care somnul îi ajută pe adolescenţi să facă faţă provocărilor sociale poate elucida, în consecinţă, modul în care încurajarea somnului poate îmbunătăţi adaptarea şi integrarea adolescenţilor în timpul liceului şi nu numai”.

Oamenii de ştiinţă explică faptul că adolescenţii, în comparaţie cu copii şi cu adulţii, prezintă un risc mai mare de a nu avea parte de un program de somn suficient, la baza acestei probleme aflându-se programul şcolar, naveta până la şcoală şi tensiunile sociale pe care le experimentează de-a lungul zilei. 

Acest studiu susţine importanţa celor opt ore de somn recomandate şi explică faptul că este important ca aceştia să adopte o rutină de somn, vorbim aici de o oră de culcare şi reducerea folosirii reţelelor sociale înainte de a adormi, pentru a facilita odihna.

Studiul citat a fost publicat în Child Development.

SURSA: www.descopera.ro


Articolul precedentȘi la Soroca poți depune cerere ca să primești gratuit un convertor pentru televiziunea digitală terestră
Articolul următorPlanifici o vizită la Grădina Botanică? Află orarul și taxele de intrare  
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.