Silvia Tetiu: în ultimele două săptămâni se atestă o creștere a cazurilor de infectare care se manifestă printr-un sindrom obstructiv

0
1300

 În lume, a apărut un virus nou care acționează grav asupra procesului de respirație a copiilor. În România, bunăoară, sunt internați zeci de bebeluși care au nevoie de oxigen, la fel și în alte țări, dar în număr mai mare. Am încercat să aflăm care este situația și la noi, la Soroca, ce simptome și cum am putea preveni mamele ca să aibă grijă de copilașii săi. Contactată de noi, Silvia Tetiu, şefa Secţiei Pediatrie, ne-a răspuns la câteva întrebări.

„Situația nu este deloc bună. În ultimele două săptămâni se atestă o creștere a cazurilor de infectare care se manifestă printr-un sindrom obstructiv. Copiii tușesc foarte intens, chinuitor, respiră greu și șuierător, în plămâni se aude sunet urât. Copiii vin, în stări destul de grave, dar noi facem tot posibilul ca ei să se facă bine”, ne-a relatat doamna doctor.

Azi dimineața, în secția pediatrie erau 33 de copii, unii din ei sunt cu pneumonie, alții cu infecții grave, dar mai sunt și cu alte patologii. Cel mai des, se adresează mamele copiilor nou născuți: vârsta de o lună, de cinci luni, la fel și copii de doi ani. „Două zile în urmă nu mai aveam locuri libere în secție, dar am făcut tot posibilul ca să rezolvăm problema. Acum locuri sunt, nu vă faceți griji. Primim pe toți, noi nu refuzăm pe nimeni. În caz dacă vine copilul în stare gravă, îl primim și îl spitalizăm în secția de reanimare”.

Simptomele care ar trebui să pună părinții în gardă sunt: tusa istovitoare; tusa uscată; dificultăți de respirație; respirație cu abdomen; dureri în piept; respirație șuierătoare; oboseală; rinoree (uneori). Un simptom ar mai fi și febra, dar nu la toți. Copiii mici nu au febră, iar cei mai mari o au. Perioada octombrie – decembrie este sezonul infecțiilor respiratoare acute, care duc la bronșita, bronșita obstructivă, chiar și pneumonia.

„Nu este pentru prima dată ceea ce se întâmplă, anul trecut la fel s-au adresat mamele cu copilașii având aceste simptome. O greșeală mare a mamelor este internetul. Ele nu conştientizează că starea copilului totuși este gravă, și trebuie de mers la spital. Pentru a preveni aceste simptome, pot să vă spun că în primul rând trebuie să evitați locurile aglomerate. Nu mergeți cu copiii pe la biserici (cumetrii), piață, rutiere. Evitați contactul în perioada aceasta, acolo unde este lume mai multă. Consumați cât mai multe lichide, legume și fructe. Aveți grijă de voi și de sănătatea copiilor voștri”, a mai doctorul Silvia Tetiu.

Apropo, infecțiile respiratorii au devenit o problemă cu care se confruntă în prezent foarte multe țări.  În Statele Unite, bunăoară,  medicii pediatri au cerut Guvernului Federal să declare stare de urgență din cauza acestui virus care acționează grav asupra procesului de respirație a copiilor.

Silvia Tetiu: în ultimele două săptămâni se atestă o creștere a cazurilor de infectare care se manifestă printr-un sindrom obstructiv


Articolul precedentAvertizare hidrologică: până la 27 noiembrie va crește nivelul apei în râul Nistru
Articolul următorAstzăi sunt posibile ploi și lapoviță, iar în zilele de odihnă va fi senin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.