Ceva mai convingător ca manifestația electorală de duminică, 4 mai 2025, nu se putea produce pentru a scoate în evidență că România primului sfert de secol XXI a epuizat până-n cel din urmă capitol metoda de lucru cu statul și oamenii a clasei politice ieșite din ceața ultimului deceniu al secolului XX și că aceasta are nevoie de o regândire profundă pentru ca țara să poată să meargă înainte.
Manifestația maladivă de probă s-a produs pe 24 noiembrie 2024, când anomalia Georgescu a ieșit, instantaneu și brutal, pe trupul aparent sănătos al statului român ca o pată roșie prevestitoare de boală în rezumatul primului tur al alegerilor prezidențiale. Responsabilă de starea de sănătate a națiunii, clasa politică de la guvernare nu a recunoscut că agentul patogen al bolii este ea însăși și nici că este incapabilă să facă față situației. În tentativa de a crea aparența normalității și de a ascunde adevăratele cauze ale maladiei diagnosticate în procesul scrutinului, a acționat ca un agent al bolii. În consecință, s-a ferit să aplice protocolul menit să prevină agravarea și criza iminentă. A folosit și în acest caz deosebit de grav metoda cu care s-a deprins să vrăciuiască statul și societatea de la Revoluția Română încoace: a falsificat diagnosticul și a imitat cu rea credință tratamentul. Or, tratamentul punctual, corect și adecvat situației cerea de la responsabilii de sănătatea și stabilitatea organismului național, ca primă și obligatorie procedură, eliminarea agentului patogen incitator de boală.
Malpraxis politic fără precedent
În termeni mai puțin metaforici, protocolul corect aplicat ca răspuns la manifestația electorală-protest din 24 noiembrie, presupunea, ca primă măsură luată, demisia responsabililor din partidele formatoare ale coaliției de guvernare și a tutorilor lor din instituțiile de prim rang ale statului. Demisia lui Marcel Ciolacu, prim ministru și șeful PSD, principalului partid al Coaliției, a lui Nicolae Ciucă, președintele Senatului și șeful PNL, urmată de cea a lui Iohannis, Președintele României, ca urmare a alegerilor duse până la capăt, era să fie simțit de masa de alegători-protestatari ca un prim act de intrare a statului român în procedura de asanare. Nicolae Ciucă s-a ținut de cuvânt și a plecat definitiv, pe când Marcel Ciolacu a recurs la un șiretlic și s-a întors în postura de dinaintea accidentului electoral, de parcă nimic nu s-a întâmplat. Și Klaus Iohannis, absența notorie a complicatei dramaturgii politice a momentului, a insistat să mai rămână câteva luni în plus în funcția sa taciturnă și impasibilă la toate, profitând de anularea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Astfel, Guvernarea de la București a săvârșit un malpraxis politic fără precedent, văzută în acest caz de societate prin imaginea imposibilă a doctorului care ar bandaja o fractură deschisă fără a dezinfecta rana.
Negreșit, rana a prins să puroieze din abundență. Astfel aplicat, bandajul a protejat nu pacientul, ci agentul patogen. În traducere politică, numele acestui agent este AUR, partidul autointitulat suveranist, el fiind în fapt o grupare extremistă care cochetează cu trumpismul, dar aduce servicii putinismului. Timp de cinci luni de zile cât a durat precampania și campania electorala a noilor alegeri prezidențiale, fixate pentru 4 și 18 mai, această infecție s-a răspândit aproape în tot organismul, paralizând multe de funcțiile de reziliență ale alegătorului autentic patriot și cu adevărat suveran. Alegerile din 4 mai din cadrul primului tur au arătat cât de vast și adânc a pătruns morbul în capilarele lui. Bandajul lui Ciolacu a căzut de pe corpul fracturat al țării în seara zilei de 4 mai și lumea s-a îngrozit la vederea stării în care a ajuns România. O cangrenă de paloare galbenă, expresia cromatică a partidului AUR, sub acoperemântul politic al căruia și-a găsit adăpost pro-rusul Georgescu, s-a extins peste orașe și județe, amenințând să le descompună în serul ei urât mirositor.
Psihopatie, furie ori diversiune curată
Scorul liderului AUR a impresionat cu adevărat opinia publică națională și internațională. Comentariile cu titlu de excepționalitate senzațională nu încetează să curgă până azi. Analiști de tot calibru încearcă să cerceteze anatomia fenomenului și să pătrundă în substanța care l-au făcut posibil. Cel mai greu de explicat este atașamentul cvasi general al diasporei românești din Europa la bascularea electorală a lui Simion. Acesta este un lider politic plămădit în anii 2010 din material oligarhic basarabean și implantat la începutul celor 2020 în atmosfera prielnică a pesedismului românesc viclean și corupt, de făcătura celor trei dregători: Dragnea-Ponta-Ciolacu, colaboratori, parteneri și clienți ai lui Plahotniuc până în ziua de azi. Sub drapelul fals al unionismului, Simion l-a servit pe Plahotniuc în efortul acestuia de a-l face în 2016 președinte al Republicii Moldova pe agentul rus Dodon. Misiunea era să blocheze ascensiunea Maiei Sandu. În 2024, Simion a încercat să-l ajute pe Ciolacu să promoveze la Președinția României, fiind el însuși ajutat de voturile ghidate de PSD să răzbată în turul al doilea. Socoteala era să se strecoare împreună în finala pentru Cotroceni din care președinte să iasă cine trebuie, dar concordia a fost dată peste cap de operațiunea hibridă a serviciilor rusești, care l-au avântat din umbră pe Georgescu și l-au eliminat din cursă pe Ciolacu. Simion a rămas să participe și în cadrul alegerilor din luna mai, înlocuindu-l pe Georgescu. Bănuit de complicitate cu interesele rusești. Georgescu a fost eliminat din cursă și urmărit penal. Acum, pentru că Georgescu a înnebunit atâta lume și cineva trebuie să materializeze voturile „dedicate” lui, Simion s-a învoit să-l substituie și s-a pricopsit cu ditamai 41 la sută din voturile cetățenilor români din țară și diaspora, mai puțin a celor din Republica Moldova, care i-au dibuit fața adevărată. Ar trebui să se deducă și de către toți cetățenii României, cei de acasă și de pretutindeni, că actul de substituție îl descoperă pe Simion și în fața lor drept agent al Rusiei. Închinarea lui la Trump și ideologia MAGA a controversatului președinte american este o manevră perversă, căci slăbirea contribuției României la consolidarea rezistenței Ucrainei și Republicii Moldova, promovată de Simion, sunt pe deplin mulate pe interesul geostrategic de fracturare a Uniunii Europene al Rusiei. Dacă românii din Iași, Sibiu, Suceava, Londra, Berlin sau Paris mai au dubii, să urmărească ce spune fascistul rus Dughin, șefa propagandei rusești Simonean, să asculte cu luare aminte uruitul masivei mașinării de dezinformare a Rusiei putiniste, care-l apără și promovează strident, focos și fără pauză zilele acestea.
De ce Nicușor Dan și nu contracandidatul?
Despre caracterul voturilor multe și cu tărie „dedicate” lui Georgescu, via substituentul Simion, unii analiști înclină să le treacă pe contul unei psihopatii sociale răspândite azi în mai multe regiuni ale lumii. Exemplul relevant servit drept argument fiind inexplicabila devoțiune față de cauza patriotard-inflamată a lui Trump a electoratului american. „Suveranistul” impostor Simion, care-l elogiază pe Trump și vrea să se camufleze în umbra cauzei strict americane a acestuia, ar fi dispus să creadă în ideea că românii și-au ieșit din minți din iubire pentru dânsul și originalul său, Georgescu. Or, de departe nu este așa. Dicționarul limbii române literare contemporane ne spune despre psihopatie că este o „manifestare anormală a personalității, caracterizată prin tulburări ale manifestărilor instinctive și emoționale care duc la reacții necontrolate, la ciudățenii în felul de a se purta…”
Voturile masive venite în dreptul candidaturii lui Simion de pe lista pretendenților la funcția de șef al statului român nu sunt o dovadă a iubirii fără preget pentru ilustra lui personalitate. Ele sunt mai degrabă un vot de blam dat guvernării înțesate de șmecherii și manipulări grosolane de sorginte PSD-stă care de ani de zile dăunează grav României. Ele sunt expresia furiei marelui electorat românesc față de asemenea soi de politică, sunt avertismentul dur și fără putință de tăgadă că acest tip de politică trebuie să dispară neîntârziat. Și probabil va dispărea odată cu partidul care o practică dacă acesta va întârzia să se reformeze. Prima condiție fiind să se dezbare de politicienii troglodiți ai erei Dragnea-Ponta-Ciolacu. Demisia de luni seara din toate funcțiile politice a lui Ciolacu ar fi fost o dovadă de luat în seamă că partidul nu-și dorește dispariția.
Ar fi fost dacă tot în aceeași seară, tot acest partid nu ar fi decis să saboteze susținerea candidatului independent Nicușor Dan în turul doi al alegerilor din 18 mai. Nu e nicio pagubă, căci însuși Nicușor Dan s-a detașat de serviciile partidelor politice în campania care urmează, mai cu seamă a celor de la guvernare, mai cu seamă ale dregătorilor consacrați în scheme de manipulare ai PSD-ului. Alegătorii, a spus Dan, nu sunt saci cu voturi care pot fi mutați dintr-o stăpânire în alta. Voturile sunt exerciții de voință și manifestări de conștiință, trează și responsabilă a milioanelor de alegători. Iar la 18 mai se va dovedi că este și sănătoasă, echilibrul de comportament a marelui electorat restabilindu-se și opțiunea lui pentru o Românie europeană, cu adevărat suverană și puternică va semnala ieșirea cu demnitate a țării din zona de pericol în care a fost atrasă. Aceasta va însemna sfârșitul de era politică clientelară și păguboasă girată de PSD și intrarea în exercițiu a unei noi clase politice românești al cărui prim reprezentant va fi Nicușor Dan. Condiție pentru care la 18 mai în favoarea acestuia trebuie să voteze cel puțin șase milioane de români responsabili.
Valeriu Saharneanu
