Serghei CRUDU: „Medaliile de bronz la Cupa RM — cel mai mare succes al baschetului sorocean!”

0
139

Cu cel mai prolific antrenor sorocean, Serghei Crudu, nu am vorbit de ceva vreme, răstimp în care în viața lui personală, dar și a sportivilor pe care îi antrenează au avut loc evenimente memorabile. Despre aceasta citiți în interviul ce urmează.

 

− Domnule Crudu, de la început vreau să vă felicit cu conferirea titlului de Cetățean de onoare. Mai bine mai târziu decât niciodată…

− Mulțumesc pentru apreciere. Chiar sunt mândru de această apreciere, or întotdeauna am muncit ca să duc cât mai departe faima orașului și oamenilor de aici.

 

− Iar acum să ne spuneți și câteva cuvinte despre performanțele obținute de discipolii Dvs. în anul trecut.

− Municipiul Soroca a fost reprezentat în campionatele Republicii Moldova cu șapte echipe, la diferite categorii de vârstă. Nu foarte multe orașe se pot lăuda cu astfel de performanțe, dar și mai interesant că toate echipele au ocupat locul 4 în campionatele lor. Este regretabil faptul că ne-am oprit mereu la un pas de podium, dar sper că succesele mari nu se vor lăsa așteptate.

 

− Din câte cunosc, anul 2018 l-ați început cu dreptul…

− Este adevărat. Incontestabil, cel mai mare succes al baschetbaliștilor noștri este câștigarea medaliilor de bronz în Cupa Republicii Moldova. Echipa noastră a pierdut doar în fața învingătoarei câștigătoare, BC Basco din Bălți. Ar fi bine ca cititorii OdN să cunoască numele deținătorilor medaliilor de bronz: Nicolae Sinițchii, Mihail Sidelnicov, Alexandru Macarov, Iacov Hugs, Artiom Grișcenco (cvintetul de bază), Vladimir Macarov, Alexandru Harevschii, Alexandru Vovc, Eugen Glotov, Pavel Tetelea, Victor Rusu.

 

 

− L-ați uitat pe Igor Jidcov…

− Nu l-am uitat, fiindcă el nu a participat la această competiție. De altfel, să nu uităm și de faptul că Artiom Grișcenco este component al selecționatei RM — primul din câmpia Sorocii.

 

− Apropo, cum evoluează echipa de bază în acest sezon?

− Bine, dacă ținem cont că suntem pe locul secund, după puternica formație din Dondușeni. Îmi doresc foarte mult să ne situăm, la final, cât mai sus pentru a avea prioritate în plaz-off.

 

− De cine sunteți susținuți în această mare dorință de a face performanță?

− Ca și în anii precedenți, sprijinul vine din partea Consiliului raional, care anul acesta a reparat sala de sport a Palatului de cultură și ne-a creat condiții optime de antrenament și evoluare în competiții. Mulțumim pentru această grijă și dorim să beneficiem de ajutor și în continuare.

 

− Vă mulțumesc pentru interviu și vă doresc succese mari în continuare.

 


Articolul precedentFotografia zilei: Mere iernatice
Articolul următorCENTENAR: Văd Republica Moldova ca parte a României…
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.