Sârbii, belarușii și letonii vor testa clasa fotbaliștilor moldoveni

0
21

 Cluburile moldoveneşti de fotbal vor avea viaţă grea în primul tur preliminar al Ligii Europei. În urma tragerii la sorţi, ce a avut loc în oraşul elveţian Nyon, s-a stabilit că vicecampioana Sfântul Gheorghe Suruceni va întâlni în deplasare pe Şahtior Soligorsk. “Minerii” s-au clasat pe locul 3 în ultima ediţie a campionatului din Belarus, iar acum sunt lideri în clasament. “Avem în faţă un adversar foarte valoros. Ne va fi interesant să concurăm cu ei. Bineînţeles, ne va fi dificil, deoarece jucăm în deplasare. Ar fi fost mult mai bine, dacă am fi jucat acasă. Nu avem de ales. Poate este mai bine că învingătoarea va fi desemnată într-o singură manşă”, a menționat Sergiu Cebotari, antrenor Sfântul Gheorghe Suruceni.

Petrocub-Hânceşti, deţinătoarea Cupei Republicii Moldova, va juca la Chişinău cu Backa Topola, ce a terminat pe poziţia a patra în campionatul Serbiei. “Ştiu că au jucat 3 meciuri în campionat. Au două victorii şi o remiză. Cu timpul vom culege toate informaţiile pentru a neutraliza punctele forte ale acestei echipe. Ne vom pregăti serios. Jucăm acasă. E un avantaj. Va fi dificil, dar nu imposibil”, a spus Lilian popescu, antrenor Petrocub-Hânceşti… Dinamo-Auto Tiraspol se va confrunta cu FC Ventspils. Gruparea letonă este antrenată de fostul internaţional moldovean Viorel Frunză.

Şi-au aflat adversarii şi echipele româneşti. FCSB va da piept pe teren propriu cu formaţia armeană Şirak Ghiumri, FC Botoşani se va deplasa în Kazahstan pentru meciul Ordobasî Şimkent, iar Universitatea Craiova va juca în deplasare cu Lokomotiv Tbilisi din Georgia. Partidele se vor disputa pe 27 august, iar câştigătoarele vor fi desemnate dintr-o singură manşă.

 


Articolul precedentMaraton foto: Vezi primele gustoșenii #LaBorcan și participă la maraton
Articolul următorDe Ziua Internațională a Tineretului la Soroca se va desfășura Forumul Raional al Tinerilor
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.