Zita Barany, 72 de ani, trăiește cu mândrie schimbările aduse de UE: de la spitale renovate la autostrăzi moderne. În interviul pentru Observatorul de Nord, ea povestește cu entuziasm cum România a evoluat, deși îi lipsește fiul, plecat să-și construiască viața la Dublin. „Avem card european de sănătate, abonamente ieftine la transport și medicamente compensate – lucruri de care să ne bucurăm”, spune ea. Deși îi este dor de copil, Zita e încrezătoare în viitor: „România merge înainte.”
Î: – Bună ziua, doamna Zita! Cum ați simțit schimbările din România după aderarea la UE?
R: – Bună ziua! Păi, să știi că multe s-au îmbunătățit. Soțul meu a lucrat în aeronautică și am fost o familie modestă. Când eram noi tineri, nu prea am avut multe. Agoniseam unde puteam, strângeam cureaua, deși soțul meu era un profesionist în ceea ce făcea. El, oricum, alegea să tacă atunci când inginerii mari se lăudau cu munca făcută, de fapt, de el. Dar acum, cu fondurile europene, am văzut foarte multe lucruri bune, făcute de oameni luminoși. Îmi place că avem spitale renovate – da, mai au până la nivelul Irlandei, dar tot e ceva. Acolo stă fiul meu. Și autostrăzile par mai bune. Acum pot merge cu autobuzul în alte orașe, în loc de tren – e mai rapid așa.
Î: – Dar copiii dumneavoastră au plecat în Irlanda. Cum a fost să-i vedeți plecând?
R: – A fost greu. Fiul cel mare e inginer-tehnician dentar la Dublin. I-am spus „Du-te unde ai șanse”, dar inima tot plânge când mă regăsesc în casa mea, cu atâtea camere pustii. A învățat mult până și-a găsit meseria, dar am crezut în el dintotdeauna.
Î: – Mergeți des să-l vizitați sau vine el?
R: – E diferit. Ultima dată am stat doi ani, acum m-am întors să revăd ce se întâmplă acasă.
Î: – Ce vă place cel mai mult când sunteți în Irlanda?
R: – Totul, în primul rând că sunt cu fiul meu. Au parcuri frumoase, curate. Acolo nu vezi niciun gunoi pe jos sau pe cineva să facă rău intenționat. Toți își plimbă câinii cu lesă, au grijă să nu distrugă locurile amenajate. Îmi place, oamenii sunt cumpătați.
Î: – Soțul dumneavoastră cum a primit plecarea lor?
R: – Ca orice părinte. Cât mai era în viață, ne aveam unul pe altul și era mai ușor.
Î: – Ați vrea să se întoarcă?
R: – Doamne, să fie sănătoși! Eu mă bucur de pensia pe care o am și de medicamentele compensate. România e pe calea cea bună, dar mai avem mult până la standardele din afara țării. Mai avem de dezvoltat oamenii și educația, în special.
Î: – Ce ați schimba dacă ați putea?
R: – Aș face un tren direct Timișoara–Dublin! Glumesc, mi-aș dori doar să fie fericit fiul meu acolo unde crede că merită. Eu mi-am făcut rostul. Am o casă mare, un cățeluș cu care mă țin de urât și ne vorbim, mai grădinăresc. Fac și prăjituri când e frig afară, iar duminica merg la biserică. Nu aș vrea să schimb nimic, totul e așa cum ne-a dat Dumnezeu.
Î: – Cum vă mențineți legătura?
R: – Ne telefonăm, mai trimite colete uneori. Nu prea vreau multe, dar el știe să mă bucure.
Î: – Credeți că e un eveniment reușit aderarea României la Uniunea Europeană?
R: – Da, categoric. Eu am fost și în alte țări, pe lângă Irlanda – e frumos acolo unde este civilizație și educație.
Î: – Vă simțiți europeană?
R: – Da! Când plătesc cu cardul sau pot comanda ceva online – m-a învățat fiul. Avem cardul de sănătate european, care acoperă tratamente urgente oriunde în Europa, compensarea medicamentelor. Știi, nu toți pensionarii își pot permite medicamentele, și mă bucur că beneficiem de astfel de servicii… Era să uit de transportul public. Abonamentul lunar iese foarte ieftin, ne simțim un pic studenți așa. Dar folosesc și bicicleta mai des. Sunt multe lucruri frumoase și bune, dar românul nu știe să le vadă și să le aprecieze. Sunt de părere că vom înainta spre un viitor mai bun, cu siguranță.
Î: – Vă mulțumesc pentru răspunsuri, a fost o plăcere!
R: – Mulțumesc și ție.
Paula Butuc
