Republica Moldova a recepționat 9.940 de doze de vaccin meningococic

0
24

Ministerul Sănătății și Agenhția Națională pentru Sănătate Publică anunță despre recepționarea unui lot de 9.940 de doze de vaccin meningococic destinat prevenirii infecțiilor invazive cauzate de Neisseria meningitidis serogrup B.

 Infecția meningococică este o boală bacteriană gravă, cu evoluție rapidă, care poate provoca meningită (inflamația membranelor creierului) și/sau septicemie (infecție generalizată a sângelui).
 Principala cauză a infecției meningococice în Europa este serogrupul B care afectează în special sugarii și copiii mici. Evoluția poate fi severă, cu complicații majore sau deces, în lipsa tratamentului administrat rapid.
 La nivelul Uniunii Europene se raportează anual aproximativ 3.000 de cazuri. Boala este fatală în aproximativ 10-20% dintre cazuri. În anul 2025, în Republica Moldova au fost raportate 16 cazuri de infecție meningococică, dintre care 15 au fost înregistrate la copii, 4 dintre aceștia au decedat.
 Lotul de vaccin urmează să fie distribuit în toate unitățile administrativ-teritoriale ale țării, asigurând acces echitabil la imunizare pentru copiii eligibili.
Vaccinul este recomandat pentru imunizarea activă a sugarilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 11 luni, conform următoarei scheme: două doze a câte 0,5 ml, administrate la un interval de cel puțin 2 luni, dar nu mai târziu de 6 luni de la inițierea schemei.
Ministerul Sănătății și #ANSP îndeamnă părinții și reprezentanții legali să se informeze din surse oficiale și să consulte medicul de familie pentru a beneficia de vaccinare în condiții de siguranță.
Vaccinarea rămâne cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a formelor grave de boală meningococică.

  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentCurs valutar, 5 mai 2026: euro a scăzut cu un ban și valorează 20 lei și 15 de bani
Articolul următorElevi din Soroca au participat la un eveniment de tip Model U.S. Congress
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.