Unii oameni învață toată viața. Unii chiar o fac cu plăcere… Alții — ca să treacă timpul mai repede. Este și cazul deținuților din penitenciare care, de mai mulți ani, au posibilitate de a învăța o meserie după gratii. Pentru majoritatea dintre ei este prima lor meserie. Studiile îi apropie de poarta de ieșire din închisoare. Am mers să văd cum se desfășoară procesul educativ la Penitenciarul nr. 6 din Soroca, unde 30 de deținuți, care formează două grupe, învață meseriile de confecționer al obiectelor de artă din lemn și mecanic-reparator.
Un grup de persoane așteaptă în fața penitenciarului ca să transmită colete deținuților. Sunt rudele sau prietenii lor. Cu permisul de acces semnat, mă îndrept spre intrare. Nu vin prima dată în această instituție, cunosc procedura de control, obligatorie la intrarea în penitenciar, așa că las lucrurile personale într-un dulap special și-mi iau doar obiectele de care am nevoie pentru a realiza reportajul.
După ce husa cu aparatul de fotografiat și dictafonul trec un control vizual, primesc un semn că am voie să intru. Patru uși, dintre care două cu gratii, despart cei cca 900 de deținuți de libertate.
Până la curtea instituției, care este destul de largă, trecem o hudiță cu pereți înalți din metal și plasă, iar pe sus sârmă ghimpată. Spațiul limitat și liniștea îmi dau un soi de tensiune interioară. De cealaltă parte a libertății începi să percepi altfel spațiul și timpul.
Un sunet pătrunzător sparge liniștea. Sunt clopotele bisericii din curtea penitenciarului. Începe rugăciunea pentru deținuții creștin-ortodocși care vor să primească sfânta împărtășanie, îmi spune Igor Cebanciuc, șef Serviciu activitate educativă, care mă însoțește pe tot parcursul aflării mele în pușcărie.
Pentru unii penitenciarul a devenit o a doua casă imediat ce au atins majoratul. Ei nu au apucat să obțină o profesie. Aici au timp berechet, iar diversitatea ocupațiilor nu este prea mare, așa că studiile sunt tocmai potrivite.
De mai mulți ani, în Penitenciarul nr. 6 este organizat învățământul profesional-vocațional în colaborare cu Școala Profesională din Soroca.
În 2017, 36 de deținuți și-au luat diplomele la meseriile alese: lăcătuși la lucrări de asamblare mecanică, frizer, lăcătuși-reparatori, electromontor .
Este o metodă bună de luptă împotriva celui mai mare dușman al deținuților — timpul. Dacă nu ai ocupație, timpul se scurge chinuitor de încet, astfel în detenție oamenii caută să-l umple cu ceva, să-și descopere sau să-și dezvolte talentele: muzică, pictură, poezie. Mulți aleg să învețe diverse meserii, mai ales că studiile sunt gratuite. Este și o pregătire pentru revenirea în viața de după gratii, de a începe o viață nouă, așa cum promit mai toți deținuții.
Instruirea profesională se desfășoară în baza ordinului comun între Ministerul Educației nr. 1012 din 25.09.14 și Ministerul Justiției nr. 412 din 01.10.2014 “Cu privire la organizarea unor grupe pentru formarea profesională a deținuților în cadrul instituțiilor de învățământ profesional secundar”.
Îl urmez pe domnul Cebanciuc. Traversăm curtea în care ne intersectăm cu deținuți care se grăbesc la rugăciune și ne îndreptăm spre blocul statului major intern. La etajul doi sunt amplasate biroul însoțitorului meu, cel al serviciului psihologic și altele. Pe același coridor, mai în spate, se află două săli de studiu, biblioteca, clasa de rugăciuni și alte două încăperi.
În drum spre sălile destinate învățământului, gazdele decid să ne arate unul dintre talentele instituției.
Victor Scutelnic picta într-un atelier improvizat, pe același etaj. Mai multe peisaje viu colorate îmi suscită atenția. Nu pot trece cu vederea și portretul unei femei, un chip luminos zâmbește de pe șevalet. “Excursia” se desfășoară pe fundalul unei melodii, care sună tare și insistent. Un alt talent al penitenciarului, Anatol Cosarev, lucrează în studioul muzical improvizat în cea de-a doua cameră fără denumire de pe același coridor.
Din inscripția de pe ușa de alături aflăm că aici se predă sculptatul artistic în lemn. Lecțiile sunt în toi. Până la pauza de masă, când elevii se odihnesc un pic, mai avem timp.
Intrăm în sala de studii, care amintește de un atelier pentru educația tehnologică într-o școală medie de pe timpurile sovietice: o încăpere nu prea mare, dar destul de luminoasă, bănci și tablă ca la școală, câteva panouri cu scheme și desene din care se inspiră viitorii meseriași.
Nouă bărbați de diferite vârste stau prin bănci având lucrări din lemn în față: icoane, corăbii, rame pentru fotografii, lădițe pentru bijuterii ș.a.
Din fața clasei, profesorul lor le povestește cum se lucrează cu lemnul și din când în când se apropie de discipolii care îi cer sfat ca să le iasă lucrarea mai bine. Totul se întâmplă ca la o școală obișnuită. Ar trebui să fie 15 elevi, dar unii lipsesc din varii motive, îmi spune însoțitorul.
Deținuții sunt obișnuiți cu vizitele jurnaliștilor, unora chiar le place să apară în presă, să comunice, să-și spună povestea… în varianta lor, desigur, acea în care ei nu sunt vinovați de faptele pentru care au fost condamnați.
Majoritatea dintre ei se lasă filmați și fotografiați fără probleme, dar nu toți. După ce am stabilit cine nu vrea să apară în poze, leg o discuție cu profesorul de sculptură și discipolii săi, fac câteva poze în sala de studii. Încerc să nu mă gândesc la faptul că în fața mea, la o distanță de nici un metru, este un escroc, un violator sau autorul unui omor… Sunt oameni care își ispășesc pedeapsa, păcatul, sunt… oameni.
Leonid Melnic a ajuns în penitenciar pentru tâlhărie și omor la vârsta de 19 ani. La lecțiile de sculptură, de mai multe săptămâni, face o cutie pentru “narde”, un joc de masă. Cu o voce calmă, Leonid îmi spune că lucrările sale ajung la cei dragi. Cadouri. Nu vrea ca rudele să creadă că stă fără treabă și nu are nici un interes după gratii. Tânărul își ispășește pedeapsa în penitenciar de 11 ani, timp în care a învățat mai multe specialități. „Eu pot desena și nu îmi vine greu nici să tai în lemn. O să fie o zi când o să mă eliberez și din toate specialitățile pe care le învăț o să-mi trebuiască una pentru viață, ca să lucrez, să fac un ban. Și pentru suflet e important, timpul trece, e mai liniște aici, e cu folos. Am învățat de lăcătuș auto, cizmar, cazangiu, electrician-reparator al tehnicii de uz casnic…Cel mai mult îmi plac specialitățile electrician și sculptor în lemn”, îmi povestește Leonid în limba română, cu accent rusesc.
În penitenciar, tânărul lucrează și ca bibliotecar. El speră că după eliberare va reuși să se angajeze și atunci profesiile învățate în penitenciar sau cele de pietrar-zidar și sudor-electrician, obținute până a fi condamnat, îl vor ajuta să câștige pentru viață, sculptura în lemn fiind o ocupație de suflet.
Iurie Aidin, un alt elev, a fost condamnat pentru escrocherie acum patru ani. Bărbatul studiază încontinuu. “Aleg domenii populare. Anul trecut am învățat de electrician. Mă ocup mai mult pentru suflet, asta este prima lucrare în lemn, m-a ajutat un coleg, sper că o voi termina într-o lună, povestește Iurie în timp ce sculptează icoana sfântului Gheorghe, ocrotitorul municipiului Bălți, baștina sa. Aici putem să obținem o profesie cât de simplă, la liberare sper că voi putea să mă angajez conform uneia dintre specialități. Totodată, este un hobby pe care îl poți practica după o zi de lucru, dar și pentru a face un ban în plus în libertate”.
Lucrul la icoane este destul de greu, deoarece elementele mici precum fața, mâinile sfinților este complicat de realizat. Activitatea necesită atenție, concentrare, dibăcie și răbdare și fură mult timp. Aceasta nu-i sperie însă pe viitorii meșteri.
Într-un alt capăt al sălii, îmi apare în vizor o corabie. Autorul lucrează foarte concentrat la niște detalii mici. Acestea vor forma balustrada, îmi spune bărbatul sesizând că mă interesează obiectul.
Mihail Șiupâghin, originar și el din Bălți, a descoperit această pasiune în detenție, unde a ajuns acum patru ani, pentru furt în proporții mari. Este unul dintre deținuții care s-a arătat interesat să comunice cu un jurnalist despre pasiunea sa, dar și despre familie.
“Demult îmi plăcea lemnul, am început să-l studiez mai devreme. Aici confecționez corăbii. M-au inspirat lucrările amicului meu și am început să învăț și eu să le confecționez. Este a doua mea corabie, acum lucrez la un mecanism care va ridica ancora, dar și la balustradă. Aceasta este ocupația și pasiunea mea acum. Dacă nu te ocupi cu nimic aici, riști să degradezi. Dar cea mai bună investiție este investiția în cunoștințe. Visul meu este ca familia mea și eu să fim sănătoși și să avem o viață îndestulată. Familia este cel mai important lucru în viața mea, mă așteaptă soția și copilul, iar această școala este un pas spre libertate”, povestește tânărul. Mihail a primit o pedeapsă de 6 ani. El speră că la mijlocul acestui an va pleca acasă, până atunci demonstrează un comportament exemplar și își umple timpul cu activități utile.
În fața elevilor sunt coli mari de hârtie cu schița lucrărilor după care se conduc. Materialul didactic este adus de profesor.
Valeriu Prepeliță este acel care învață deținuții arta sculptatului în lemn. În trecut profesor de educație tehnologică, acesta știe cum să insufle deținuților dragostea pentru arta sculptatului în lemn. De patru luni, cinci zile în săptămână, cu pauză pentru masă, îi învață meseria pe deținuții de aici.
”Aprovizionarea cu materie primă este cam dificilă, dar împreună cu administrația și elevii ieșim din situație. Fiind profesor de educație tehnologică, având instrumentele mele și materiale, le aduc lor, dacă îmi permit. Și școala profesională ne ajută — le scriu un demers și ei ne aduc ce ne trebuie: lac, hârtie abrazivă etc.”.
Profesorul își descrie elevii ca fiind liniștiți, disciplinați și respectuoși. “Elevii care sunt în scoală au prea multă energie și nu o pot ține pentru sine și să o folosească acolo unde trebuie, de aceea sunt gălăgioși, neascultători și nedisciplinați. Cu acești băieți e altfel. Uneori îmi pare că mă plictisesc, fiecare e concentrat asupra lucrului său. Eu sunt mulțumit, sunt liniștit lucrând cu ei și ei cu mine. Îi ajut foarte mult. În privința orelor, îi asigur cu ce trebuie: le scot din internet scheme, le aduc mai multe și ei își aleg ce ar putea face”.
La lecții se comunică în limba română, dar dacă unii temeni sau expresii nu sunt clare, profesorul le explică în limba rusă celor care nu știu româna.
În încăperea de alături, în fața a șase elevi din 15 înscriși la cursuri, Grigore Grosu ține o lecție despre mecanică. În cei patru ani de când activează aici, el a predat mai multe discipline, acum îi învață pe deținuții care s-au înscris la cursuri cum să devină lăcătuși-reparatori. Profesorul le vorbește în limba rusă. “Este limba pe care o cunosc toți, deși o parte sunt vorbitori de limba română”, explică pedagogul. „Majoritatea cărților sunt în română și rusă, dar funcția mea este să le explic în așa mod, ca ei să înțeleagă, indiferent de limbă. Pentru asta s-au și înscris”, adaugă profesorul.
Pe pereții sălii de studiu atârnă panouri cu imagini tematice, legate de mecanică. Sunt foarte vechi și prăfuite. Inscripțiile în limba rusă amintesc de perioada sovietică din care se trag. În același tablou se înscriu și câteva utilaje vechi și prăfuite. Mai este și o sală pentru practică, unde există utilaje la care elevii învață să repare, ne spune profesorul, dar oricât am insistat la reprezentanții penitenciarului, nu ni s-a permis să o vizităm, pe motiv că acolo este întuneric și frig.
Elevii au vârste cuprinse între 16 și 65 de ani. Sunt foarte diferiți. “Unii dintre ei au studii mai multe, iar alții nu prea știu a scrie. Misiunea noastră este să le ridicăm nivelul de cunoștințe, astfel încât, atunci când o să iasă, să se poată adapta”, mai spune domnul Grosu.
Și aici unul dintre deținuți ne-a spus că nu vrea să apară în poze. Printre cei care nu se arată deranjați de faptul că fac câteva fotografii este și Anatolie Eftodi, un tânăr de 24 de ani, originar din satul Ocolina, raionul Soroca.
“Am ajuns aici din prostie. L-am bătut pe un consătean și i-am spus că-l omor. M-a dat la poliție și am ajuns aici. Sunt deja de doi ani”, îmi spune Anatolie cu vocea tremurândă.
Acestea sunt primele cursuri pe care le frecventează în penitenciar, dar nu este prima meserie a sa. Până a ajunge aici a obținut diplomă de croitor.
“Am ales să fac cursuri din nou cu gândul să mă eliberez, să lucrez pe profesia lăcătuș-reparator. Îmi plac aceste cursuri, pentru că îmi place să repar automobile, tot ce ține de această specialitate. O să-mi fie de folos. Dacă voi avea automobil, îl voi putea repara singur”, își face planuri tânărul.
Dacă acum cursurile durează un an de zile, din septembrie va fi implementat sistemul de învățământ dual, ne informează Igor Cebanciuc, în timp ce ne retragem din clasă.
“Pentru următorii doi ani de studii vor fi 25 de elevi la specialitatea tencuitor, învățământ dual: 30% din studii constituie cursurile teoretice, iar 70% — practica, pe care o vor face pe teritoriul penitenciarului, în domeniul construcțiilor. Pentru alte două specialități: confecționer obiecte de artă din lemn (20 deținuți) și lăcătuș-electrician în construcții (20 de deținuți) termenul de studii este de un an”, explică Cebanciuc.
Participarea la procesul de studii este și un pas spre libertate pentru deținuți, mai spune însoțitorul.
“Recent a fost modificări art. 91 din Codul Penal și deținutul primește anual un plan de acțiuni de resocializare. Între altele, este și încadrarea în procesul de instruire profesională. În planul de resocializare mai sunt recomandări precum: să întrețină legătura cu mama, tata, să participe la muncă remunerată și neremunerată, să participe la activități sportive etc. Deținutul semnează și își asumă această responsabilitate și, dacă el nu le realizează pe parcursul anului, a termenului de pedeapsă, atunci comisia penitenciară îi aduce la cunoștință faptul că nu a realizat programul și că nu-i va înainta dosarul pentru posibilitatea prevăzută de articolul 91 — eliberarea condiționată înainte de termen. Deținutul o poate face însă de sine stătător”.
Potrivit DIP, deținuții sunt instruiți profesional și în alte penitenciare ale republicii, o parte dintre ele fiind dezvoltate cu sprijinul Uniunii Europene. La meseria tencuitor, de exemplu, sunt trei clase, unde învață aproximativ 75 de condamnați.
Traversăm din nou curtea penitenciarului, doar că în sens opus. Este ora mesei. Deținuții din penitenciar, inclusiv elevii cu care am discutat, se îndreaptă spre cantină. Noi ne îndreptăm spre ieșire. Mai fac o tură cu ochii prin curtea închisorii — unica pată de culoare printre blocurile văruite cu 2-3 etaje este biserica. Galbenul aprins în care este vopsită se asociază cu soarele.
Nu-mi imaginez să trăiesc o săptămână înconjurată de garduri înalte cu sârmă ghimpată, sub privirile atente ale gardienilor, darămite ani sau… zeci de ani. 900 de bărbați din țară, dar și străini care au încălcat legislația își ispășesc pedeapsa aici.
Administrația explică: fiecărui deținut i se întocmește un plan de resocializare individual, pornind de la capacitățile lui intelectuale și starea fizică. Activitățile incluse în plan nu sunt obligatorii, dar pot apropia deținuții de poarta de ieșire din închisoare.
“Poarta de ieșire”, această sintagmă îmi revine în gând când deschid ultima dintre cele patru uși de la intrare și văd soarele. E același și totodată parcă e altul când îl privești din cealaltă parte a zidului înalt, cu sârmă ghimpată, din libertate.
Dorin Marcu, șeful Penitenciarului nr. 6, Soroca: “În procesul de instruire suntem într-o bună conlucrare cu Școala Profesională din Soroca privind aprovizionarea cu materialul didactic, cu profesori. La rândul nostru, asigurăm procesul de instruire cu elevi, spațiu și alte necesare. La 1 septembrie 2018, va fi introdus învățământul dual, unde vor fi formate două grupe de zugravi, care vor studia doi ani de zile, iar deținuții, în timpul practicii, vor participa la amenajarea teritoriului și reparația nemijlocită a penitenciarului.
Este un impact pozitiv, luând în considerație că fiecare deținut tinde de a-și lărgi orizontul, de a căpăta o profesie nouă. În al doilea rând, este impact pozitiv deoarece se iau în calcul în timpul cererilor de eliberare pe articolul 191 înainte de termen, deoarece persoana merge spre reeducare, dă dovadă de un comportament pozitiv”.
Deținuții care vor să învețe trebuie să aibă studii medii generale, diplomă de 11 sau 9 clase. În ajunul fiecărui an de învățământ, administrația penitenciarului plasează un anunț despre admitere pentru un nou an de studii, iar deținuții interesați se înscriu la cursuri. După absolvire, aceștia primesc diplome.
În anul 2017, în instituțiile de detenție din țară au urmat cursuri de instruire profesională 981 de deținuți, cu 8,1% mai mulți față de 2016, când au fost instruiți 796 deținuți, se arată în Raportul de bilanţ al activităţii sistemului penitenciar pentru 2017.
***
Din partea redacției: Acest articol a fost premiat în cadrul Galei Anuale a Clubului de Presă, ediția a 24-a, la categoria REPORTAJ SOCIAL/PRESA SCRISĂ, iar autoarea a intrat în Topul Jurnaliștii Anului 2018, fiind premiată cu Mărul de Aur.
