Raportul activității Primăriei pentru anul 2017 (VIDEO INTEGRAL)

0
43

Astăzi primarul de Soroca, Victor Său, a prezentat raportul de activitate al Primăriei municipiului pentru anul 2017. Prezenți la ședință au fost reprezentanții instituțiilor publice din municipiu, consilieri, societatea civilă și cetățeni.

Astfel, au fost enunțate veniturile și cheltuielile pentru anul trecut, activitățile susținute în domeniul social, sportiv, tineretului, urbanismului și altele.

La capitolul achiziții publice, au fost menționate efectuarea lucrărilor de reparație a străzii Vasile Stroescu în sumă de 4367,9 mii lei, plombarea străzilor locale în valoare de 313,2 mii lei, lucrări de reparație parțială a terenurilor de joacă și pistei de alergare a stadionului municipal în sumă de 710,0 mii lei.

Printre altele, potrivit raportului, au fost efectuate lucrări de modernizare și eficientizare a sistemului de iluminare stradală și amenajarea parcului “Grigore Vieru”, lucrări de reparații curente în grădinițe.

La final, cei prezenți au adresat întrebări și propuneri privind viitoarele proiecte și activități ale Primăriei.

Printre altele, cei prezenți s-au interesat de reparația trotuarelor, calitatea reconstrucției lacului Ivancea și curățarea râului Racovăț, precum și când vor fi deschise grupe noi în grădinițele din municipiu.

Vedeți mai jos video integral de la ședință:


Articolul precedentProduse lactate, cu exces de grăsimi vegetale. ANSA a publicat lista întreagă
Articolul următorNoi semnatari ai Declaraţiei de Unire

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.