PS Ioan: “Hristos Cel Înviat împărtășește umanității pacea şi binecuvântarea”

0
167

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos readuce bucuria prin care cerul şi pământul mărturisesc într-un glas că viața a biruit moartea. Această sfântă şi slăvită zi este plină de har ceresc şi lumină pascală, iar Hristos Cel Înviat împărtășește umanității pacea şi binecuvântarea. Ziua Învierii Domnului este praznic al vieții, al bucuriei şi al păcii. Prin Înviere, Hristos ne-a arătat că viața este darul lui Dumnezeu şi că ea este veșnică, iar noi, oamenii, avem datoria de a păstra şi de a cultiva acest dar inestimabil. Pacea vestită apostolilor în ziua Învierii de către Domnul Hristos să se sălășluiască în viața noastră şi în lumea întreagă.

În aceste zile sfinte să devenim mărturisitori şi purtători ai Învierii, aducând bucuria praznicală în fiecare casă şi suflet creștin! Să aveți parte de sărbătoare luminată şi binecuvântată! Cu adevărat a Înviat Hristos, Domnul Vieţii!

Cu arhierească prețuire pentru cler şi popor,

† Ioan, Episcop de Soroca și Drochia


Articolul precedentHoroscopul zilei de 5 mai 2024: Nativii Taur vor avea azi inima plină de bucurie. Află pronosticul astrelor pentru zodia ta
Articolul următorEFA este în grafic, marcând alte șapte goluri, iar FC Inter pierde la Bălți
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.