Voluntarii din Soroca, în prima linie a prevenirii incendiilor în sezonul rece / GALERIE FOTO

0
249

Voluntarii din municipiul Soroca, alături de colaboratorii Direcției Situații Excepționale și Inspectoratului de Poliție Soroca, au desfășurat o amplă campanie de prevenire a incendiilor și a altor situații de risc. Activitatea a avut loc pe teritoriul municipiului, având ca scop informarea cetățenilor cu privire la măsurile de siguranță esențiale în sezonul rece.

În cadrul acțiunii, tinerii voluntari au distribuit materiale informative și au oferit recomandări privind utilizarea corectă a sobelor, aparatelor electrice și buteliilor de gaz. Conform autorităților, respectarea acestor măsuri este vitală pentru reducerea incidentelor casnice care pot pune în pericol vieți și bunuri.

Este esențial ca fiecare locuitor să fie conștient de riscurile pe care le implică utilizarea incorectă a surselor de încălzire. Prin astfel de acțiuni, reușim să prevenim tragedii și să construim o comunitate mai responsabilă.

Printre participanți s-au numărat membri ai Asociației Pro Viața, ai Crucii Roșii, ai Centrului de Tineret DACIA, dar și studenți ai Colegiului Pedagogic „Mihai Eminescu” din Soroca. Entuziasmați și dornici să contribuie, tinerii au interacționat direct cu localnicii, explicându-le riscurile și soluțiile pentru evitarea incidentelor. Este o experiență foarte utilă, pentru că permite ca tinerii să aplice în practică cunoștințele și, în același timp, să ajute comunitatea. 

Succesul acestei inițiative demonstrează importanța colaborării dintre autorități și organizațiile de tineret. Prin implicarea activă a tinerilor, comunitatea beneficiază de o mai bună conștientizare asupra riscurilor și de măsuri concrete pentru prevenirea acestora. Direcția Situații Excepționale Soroca și-a exprimat aprecierea față de voluntari și organizațiile implicate, subliniind dorința de a continua astfel de acțiuni în viitor.


Articolul precedentA plecat la Domnul Rodica Cemârtan, specialist principal din cadrul primăriei Soroca
Articolul următorTrecerea peste Prut, de la Albița, se va face pe poduri cu două benzi pe sens
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.