Preţul lemnului de foc la Agenţia Moldsilva va rămâne ca şi în anul trecut: 550-870 de lei pentru un metru ster de lemn tare și 350 de lei pentru lemnul moale

2
1033

Cabinetul de miniştri a pregătit mai multe măsuri pentru a asigura consumul raţional şi echitabil al lemnului de foc în sezonul rece din acest an, în contextul crizei energetice şi vulnerabilității Republicii Moldova, din cauza războiului din Ucraina şi imprevizibilitatea concernului rus Gazprom. Despre aceasta a declarat Dumitru Udrea, secretar general al Guvernului, care a susţinut astăzi o conferinţă de presă pe această temă, transmite MOLDPRES.

„Planul Guvernului prevede asigurarea prioritară cu lemn de foc a categoriilor mai defavorizate, în special a familiilor sărace şi vârstnicilor. De asemenea, vom supraveghea ca să fie asigurată o distribuire corectă, fiind prevenite tăierile ilicite”, a declarat Dumitru Udrea.

Potrivit oficialului, preţul lemnului de foc la Agenţia Moldsilva va rămâne acelaşi ca şi în anul trecut. „Pentru lemnul speciilor tari se vor achita 550-870 de lei pentru un metru ster (cca 45 de euro), iar pentru speciile moi – în jur de 350 de lei per metru ster. Lemnul va putea fi ridicat doar în perioada de zi, cu actele corespunzătoare, numai de către gospodării casnice şi instituţii publice, în special educaţionale. Agenţii economici nu vor putea procura lemn de la Moldsilva”, a menţionat Udrea.

Distribuirea lemnului de foc se va face în două etape. Prima va include perioada până în luna decembrie, când fiecare gospodărie casnică din lista beneficiarilor va putea achiziţiona până la trei metri steri de lemn. A doua etapă se va desfăşura în luna decembrie, în funcţie de condiţiile climaterice.

„Odată cu intensificarea măsurilor de supraveghere a distribuirii lemnului de foc, vor fi sporite şi sancţiunile în cazul încălcărilor depistate în acest sens. Or, în scurt timp Guvernul va lansa o linie fierbinte, la care populaţia va putea informa autorităţile despre tăierile ilicite şi neregulile comise în procesul de distribuire. Folosirea lemnului de foc nu este o măsură permanentă, ci mai degrabă o excepţie, aplicată în perioada de tranziţie la alte măsuri, mai eficiente, de asigurare cu agent termic”, a rezumat Dumitru Udrea, secretar general al Executivului.


Articolul precedentUnde te poți distra în zilele de 4, 5 și 6 august?
Articolul următorDoar trei metri steri de lemne la prețul din anul trecut – atâta vor putea cumpăra cetățenii care fac focul în sobele tradiționale
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

2 COMENTARII

  1. Cum sa iau 3 metri cubi,daca pe sezonul rece cheltui aproximativ 8- 9 metri si rezerva de lemne pe care am e zero?
    Sa achit o mie si ceva transportul numai pentru trei cuburi,si apoi iar sa iau 3 cuburi+ transport,si apoi iarasi inca o data aciasta timpita procedura???
    Aciasta decizie e o badjocura nemaipomenita.!!!
    Cu salariile si pensiile actuale nu ne permitem sa achitam de trei ori transportul pentru 10m, aciasta achizitie trebuie sa fie numai intro reptiza!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.