Poți obține o bursă de 500 de dolari pentru dezvoltarea propriului proiect

0
28

Academia Make a Shift vine cu un program intensiv care va dura șase luni, de trei ori pe săptămână, de la ora 18.00 la 20.00, în cadrul hub-ului FabLab. Programul va acoperi domenii esențiale în dezvoltarea persoanelor entuziasmate și le va permite să își creeze propriul proiect pe parcursul studiilor, formate din patru etape: CNC machines, 3D printing, Embedded System și Software Development.

  Primul modul CNC machines sau Computer Numerical Control machines utilizează proceduri computerizate pentru a manipula și tăia metal, plastic, lemn. CNC și laser cutter îți vor permite să creezi obiecte de decor sau chiar obiecte inovatorii. A doilea modul 3D printing reprezintă construcția unui obiect tridimensional dintr-un model CAD sau dintr-un model digital 3D. Acest modul se va referi la crearea unui model 3D și lucrul cu imprimantele. Al treilea modul Embedded System sau sistemul încorporat este o combinație de hardware (un mic calculator bazat pe un microprocesor sau microcontroler) și software specializat (software înglobat), proiectat să îndeplinească o anumită funcție sau a câtorva sarcini de obicei în timp real (aproape instantaneu). Al patrulea modul, Software Development sau dezvoltarea software este procesul de concepere, specificare, proiectare, programare, documentare, testare și remediere a erorilor implicate în crearea și întreținerea aplicațiilor, software framework sau a altor componente software.

  Dacă ești interesat, atunci nu ezita și înregistrează-te la Academia Make a Shift accesând acest link: „ https://docs.google.com/…/1FAIpQLSeTDZZ4enYtAl…/viewform’’

  Pentru a fi selectate în program, persoanele interesate trebuie să treacă trei etape de selecție. Prima este completarea formularului de aplicare, cea de-a doua etapă constă în trimiterea CV-ului și scrisorii de motivare organizatorilor, iar ultima etapă este interviul. Vor fi selectate 10 persoane care vor primi bursă în valoare de 500 de dolari pentru studii și dezvoltarea propriului proiect. Programul propriu-zis va începe în data de 16 noiembrie 2020. FabLab Chișinău Academy este organizat de echipa FabLab Chișinău, susținut de Proiectul Tekwill și de Proiectul de Competivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UK aid, în parteneriat cu UTM – Universitatea Tehnică a Moldovei.

(sursă: Centrul de Resurse pentru Tineret Dacia)

Cristina Plitoc

Articolul precedentAflă în ce localități din raionul Soroca vor avea loc deconectări ale energiei electrice între 9-14 noiembrie
Articolul următorCum să rămâi în siguranță când călătorești cu microbuzul în timpul pandemiei de coronavirus
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.