“Cât de mult eu aș fi vrut,
Să întorc a vremii roată,
Să-ți mângâi părul cărunt,
Cum a fost odată.
Iartă-mă, eu am greșit,
Nu ți-am spus cât te-am iubit”
Într-o lume în care amintirile se pierd adesea în agitația cotidiană, există oameni care aleg să-și păstreze trecutul viu, transformându-l în artă. Doamna Iulia Stepanciuc din satul Regina Maria, o femeie cu suflet profund și talent rar, a găsit în poezie refugiul și calea de a înfrunta greutățile vieții. Într-un interviu marcat de sinceritate și emoție, ne-a deschis ușa către filele trecutului său. Prin fiecare vers, am descoperit o poveste ce împletește durerea cu frumusețea, arătând cum cuvintele pot deveni o punte între trecut și prezent.
Reportaj realizat în cadrul studioului pentru tineri MoJo, de la „Observatorul de Nord”, dacă vrei să faci parte din echipa noastră, ne poți scrie AICI.
Reporter MoJo: Cătălina Guțu
