Peste 19 milioane de lei s-au adunat în conturile Ministerului Finanțelor din donații contra COVID-19

0
53

  În conturile deschise de Ministerul Finanțelor pentru donații destinate combaterii COVID-19, la moment, au fost încasate mijloace bănești în sumă totală de 19.394.366,39 lei, dintre care: 19.392.660,50 lei și 85 euro.

Conform unui comunicat remis de Ministerul Finanțelor, banii respectivi sunt transferate în Fondul de Intervenție al Guvernului. Astfel, prin Hotărârea Guvernului din 10 aprilie 2020 a fost dispusă alocarea din acest fond a sumei de 5,864 milioane lei pentru achiziționarea a 51.428 combinezoane de protecție, precum și acordarea indemnizațiilor unice în valoare de 16 mii lei pentru 29 de beneficiari din 8 instituții medico-sanitare publice și o instituție bugetară, care au contractat infecția COVID-19 la locul de muncă.

De asemenea, prin Hotărârea Guvernului din 17 aprilie 2020 a fost dispusă alocarea din Fondul de Intervenție al Guvernului a sumei de 6 milioane lei pentru acordarea indemnizațiilor unice pentru 375 de angajați din sistemul medical care au fost infectați cu COVID-19.

  Reamintim că, la data de 17 martie 2020, Ministerul Finanțelor a deschis 3 conturi pentru donații destinate combaterii COVID-19, în lei moldovenești, dolari americani și euro. De asemenea, donațiile pot fi făcute prin intermediul Serviciului Guvernamental de Plăți Electronice Mpay.

SURSA: ZUGO.md


Articolul precedentPrima recoltă de cartofi cultivată fără intervenția omului în Ucraina
Articolul următorNumărul cazurilor noi de coronavirus rămâne la un nivel scăzut la Soroca: Trei cazuri confirmate astăzi în raion
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.